Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Imprumut BERD de 110 milioane de euro pentru modernizarea centralei Stejaru Bicaz

Printr-o investitie majora pentru modernizarea celei mai vechi centrale hidroelectrice de mare putere a tarii, BERD continua sa sprijine implementarea programului ambitios stabilit de Romania in domeniul energiilor regenerabile.

Noul imprumut de 110 milioane de euro acordat SC Hidroelectrica SA, companie din domeniul hidroelectric aflata in proprietatea statului si cel mai mare producator de energie din Romania, va duce la cresterea capacitatii de productie de energie si imbunatatirea eficientei operationale si sigurantei in intregul sector.

BERD va contribui cu 70 milioane de euro la valoarea totala a imprumutului, restul de 40 milioane de euro fiind asigurate de un sindicat bancar format din Erste Bank si Caixabank.

Aceasta noua investitie va finanta reabilitarea a sase grupuri de la Stejaru Bicaz, centrala hidroelectrica cu o vechime de 50 de ani, cu o putere instalata totala de 210 MW, construita pe raul Bistrita, in Nord-Estul Romaniei, si face parte din sprijinul pe care Banca il acorda investitiilor durabile in infrastructura energetica din regiune.

"Prin aceasta investitie cheie, BERD continua sa sprijine Romania in asigurarea unui acces sigur la energia durabila. Proiectul nostru va aduce imbunatatiri insemnate in ceea ce priveste eficienta energetica si va contribui semnificativ la dezvoltarea viitoare a sectorului energetic al tarii", a declarat Riccardo Puliti, Director BERD responsabil pentru domeniul energetic si al resurselor naturale.

Hidroelectrica, cu o cota de piata de aproximativ 35 la suta, administreaza o retea de 273 de centrale hidroelectrice si statii de pompare cu o putere instalata totala de 6.482 MW. In 2010, Hidroelectrica a avut o productie de 19,85 TWh.
“Imprumutul in valoare de 110 milioane euro acopera aproximativ 80 la suta din costuri.

Diferenta pana la 136,9 milioane euro (costul total al retehnologizarii) este asigurata din surse proprii de catre Hidroelectrica S.A. Derularea acestui proiect confirma forta companiei romanesti Hidroelectrica, fapt care este reflectat si de ratingul acordat de catre agentiile internationale ”, a declarat directorul general al Hidroelectrica S.A., Constantin Trihenea.

In sectorul energetic, BERD se concentreaza asupra surselor regenerabile de energie, tehnologiilor curate, de ultima generatie si asupra retelelor inteligente si eficiente de transport si distributie.

In 2010, cand finantarea internationala inca mai era limitata ca urmare a crizei financiare - in special pentru energia regenerabila - Banca a crecut cu aproape o treime sprijinul acordat sectorului energetic, investind peste 1 miliard de euro in 21 de proiecte energetice din 13 tari diferite.

“Imprumutul acordat de BERD contribuie la realizarea proiectului de modernizare a hidrocentralei de la Stejaru – Bicaz, prelungind durata de viata a acestui obiectiv cu 30 de ani. Apreciez ca investitia Hidroelectrica va eficientiza activitatea hidrocentralei prin utilizarea unor tehnologii de ultima generatie necesare asigurarii atingerii angajamentelor asumate de Romania, in privinta producerii de energie din surse regenerabile” a precizat secretarul de stat, in cadrul MECMA, Claudiu Constantin Stafie.

Inca de la inceputul operatiunilor sale in Romania, BERD a alocat peste 5 miliarde de euro catre diferite sectoare economice ale tarii, 80% din investitii fiind directionate catre dezvoltarea sectorului privat al tarii.

Sursa: www.minind.ro

Vizualizări: 83