Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

CNDNR a semnat un contract cofinantat prin Facilitatea ex-ISPA

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a semnat un contract cofinantat prin Facilitatea ex-ISPA

Miercuri, 23 mai 2007, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. a semnat un nou contract cofinantat de Comisia Europeana (75%) prin Facilitatea ex-ISPA si de catre Guvernul Romaniei prin bugetul de stat (25%), pentru supervizarea lucrarilor de construire a variantei de ocolire a orasului Lugoj.

Prin serviciile de supervizare contractate, inclusiv pentru perioada de garantie, se are in vedere urmarirea asigurarii executarii lucrarilor de catre Constructor in conformitate cu obligatiile contractuale, in special in ceea ce priveste durata, cantitatea si calitatea lucrarilor. Consultantul va avea rolul de Inginer, conform Conditiilor Generale de Contract FIDIC, Cartea Rosie, prima editie.

Astfel, consultantul trebuie sa asigure:
• servicii de supervizare aferente constructiei de drum nou cu o lungime totala de 9,6 km, cu o sectiune de 12 m latime, cu banda de circulatie de 7 m si 2,5 m acostamente pe fiecare parte a drumului;
• servicii de supervizare aferente constructiei podului peste raul Timis situat la km 0+920, avand o lungime totala de 100,1 m;
• servicii de supervizare aferente constructiei unui pasaj peste calea ferata Ilia - Lugoj si drumul national DN6 la km 8+578, in lungime totala de 299,08 m;

Cu o valoare totala de 1.965.800,00 Euro (exclusiv TVA), contractul de supervizare a lucrarilor de construire a variantei de ocolire a orasului Lugoj a fost atribuit prin licitatie internationala cu precalificare, firmei INOCSA Ingineria S.L din Spania.

Durata de implementare a contractului este de 51 de luni, din care 24 de luni reprezinta perioada de garantie, iar beneficiarul final este Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A.

Ministerul Transporturilor

Vizualizări: 86