Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Campanie de informare a fermierilor privind subventiile europene disponibile in acest an

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a lansat, marti, 1 februarie 2011, Campania “Lucrezi pamantul, depui cererea de sprijin si accesezi fonduri europene! APIA te asteapta !”, in cadrul careia fermierii vor fi informati cu privire la fondurile destinate schemelor/masurilor de sprijin pe suprafata in anul 2011, precum si la modalitatea de accesare a acestora.

Pe durata Campaniei, centrele judetene si locale ale Agentiei vor organiza sesiuni de informare cu fermierii, cu privire la termenele de depunere a cererilor de sprijn pentru Schema Unica de Plata pe Suprafata in anul 2011, la conditiile de eligibilitate impuse de legislatia europeana si nationala, precum si la pachetele financiare care pot fi accesate in cadrul masurilor de sprijin pe suprafata.

Sesiunile de informare vor cuprinde si o sectiune privitoare la identificarea online a parcelei agricole.

Informatii suplimentare
Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafata in anul 2011 se va derula in perioada 1 martie – 16 mai 2011 fara penalizari, respectiv 17 mai – 10 iunie cu penalizari de 1 % pentru fiecare zi lucratoare.

Masurile de sprijin pe suprafata sunt:

  • Schema de plata unica pe suprafata;
  • Plati nationale directe complementare:
  • PNDC 1 – culturi in teren arabil;
  • PNDC 2 – in pentru fibra;
  • PNDC 3 – canepa pentru fibra;
  • PNDC 4 – tutun;
  • PNDC 5 – hamei;
  • PNDC 6 – sfecla de zahar.
  • Schema de plata separata pentru zahar;
  • Plati tranzitorii pentru tomatele destinate procesarii;
  • Plati compensatorii pentru masurile de dezvoltare rurala:
  • Masura 211 - Plati compensatorii pentru zonele montane defavorizate;
  • Masura 212 - Plati compensatorii pentru zonele specific si semnificativ defavorizate din punct de vedere natural;
  • Masura 214 - Plati de Agro-mediu (Pachetul 1 - pajisti cu inalta valoare naturala, Pachetul 2 - practici agricole traditionale, Pachetul 3 - pajisti importante pentru pasari, Pachetul 4 – culturi verzi, Pachetul 5 - agricultura ecologica).

Sursa: APIA

Vizualizări: 90