Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Stadiul absorbtiei fondurilor europene la sfarsitul lunii august, raportat de catre ministrii Cabinetului Boc

In cadrul sedintei de Guvern de ieri, 1 septembrie, cabinetul Boc a facut o analiza a stadiului actual al absorbtiei fondurilor europene in Romania.

“Am spus in luna iulie ca in fiecare luna vom prezenta public stadiul absorbtiei fondurilor europene, ce masuri au fost luate de catre cei responsabili pentru imbunatatirea gradului de absorbtie si rezultatele concrete pe care le avem. Acum suntem in fata evaluarii pe luna august raportata la luna iulie in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene”, a precizat premierul Emil Boc la inceputul intalnirii.

Stadiul absorbtiei pentru fiecare Program Operational


POS Mediu

Ministrul mediului László Borbély, a precizat ca valoarea contractelor semnate la nivelul acestui minister este de 2,4 miliarde de euro, dintre care 234 milioane euro reprezinta plati deja efectuate catre beneficiari. Mai mult, autoritatile locale vor primi doar o parte din prefinantare, restul urmand sa fie virat doar dupa ce vor fi consumate fondurile europene. “Avem bani, avem prefinantarea platita catre ei, de aceea am modificat conditiile in contract – nu le dam prefinantarea decat 15%, nu 30%, si le dam partea a doua de 15% numai daca au consumat 80% din fonduri”, a anuntat ministrul, care a adaugat ca in perioada urmatoare trebuie sa se analizeze in cadrul intalnirilor la nivel regional punctele sensibile ale absorbtiei de fonduri europene.

Vom incheia multe contracte anul acesta, dar va trebui sa obligam beneficiarii care sunt responsabili – la POS Mediu sunt proiecte mari, dar la care beneficiarii, deci autoritatile locale, sunt cei care raspund de derularea proiectului”, a mai adaugat acesta.

POR

Ministrul MDRT, Elena Udrea, a sustinut ca “situatia comparativa arata ca noi continuam sa contractam suficient de mult incat sa atingem tinta propusa pe 2010, si anume, 3 miliarde de euro contractati din cei 4,3 cat are intregul POR”. Printre cauzele datorita carora platile merg mai greu decat contractarile ar fi: durata procedurilor de achizitii si contestatiile, precum si faptul ca “APL-urile nu solicita restituirea platilor catre firmele cu care lucreaza, pentru ca ei trebuie sa faca plata initial. Desi au prefinantare de 30% de la minister, foarte multe dintre aceste autoritati publice locale beneficiare nu platesc în acest moment firmele, ca urmare nu au ce sa ne aduca noua spre rambursare. ”, dupa cum a declarat in continuare ministrul MDRT. Ca si solutii, se va verifica stadiul lucrarilor si nivelul platilor in cadrul fiecarui proiect finantat prin POR si se va reintroduce regula graficului de rambursare, prin care beneficiarul e obligat sa vina la rambursare la fiecare 2 luni.

POS Transport

La POS Transport bilantul proiectelor indica 24 de proiecte aprobate si contractate in valoare de 1,154 miliarde euro. Alte doua proiecte sunt in curs de contractare, in valoare de 88 milioane de euro, astfel incat totalul proiectelor aprobate si contractate avand o valoare de 1,242 miliarde euro. Mai mult, Radu Berceanu a precizat ca in prezent mai exista si proiecte in evaluare la Bruxelles, in valoare de 2,528 miliarde euro.

POSCCE

In cadrul POSCCE, Adriean Videanu a declarat ca din suma alocata de 5,186 miliarde lei au fost aprobate proiecte reprezentand 61% din suma, si contracte semnate reprezentand 46% din suma alocata, platile efective atingand pana in acest moment 14,38%. Mai mult, in perioada iulie – august platile au crescut cu 118,91 milioane, adica 18%.

POSDRU

Platile pe care le-am realizat in perioada aceasta se ridica la 937 de milioane, fata de iulie, cu circa 387 de milioane mai mult, adica o crestere de 75% luna aceasta, fata de perioada anterioara. E adevarat ca rambursarile sunt mai mici, circa 33%, am reusit sa facem creşterea cu circa 42 de milioane mai mult, si prefinantari ceva mai multe care sa faca impreuna cei 75%”, a declarat ministrul muncii.

Dupa ce a prezentat stadiul actual al absorbtiei fondurilor europene in cadrul POSDRU, ministrul Mihai Seitan s-a declarat nemultumit de platile efectuate pana acum, precizand si ca in perioada urmatoare va pune la punct o procedura care ulterior va fi discutata in Guvern, care sa permita deblocarea anumitor proiecte.

PODCA

La randul sau, ministrul MAI, Vasile Blaga, a acuzat ministerele Muncii, Educatiei si Sanatatii ca nu sunt interesate de accesarea fondurilor europene pentru descentralizare, ”50% din fondurile alocate pe Axele prioritare 1.3 - Imbunatatirea eficacitatii organizatorice si pe Axele 2.1 -Sprijin pentru descentralizare sunt la trei ministere: la sanatate, la invatamant, pentru invatamantul preuniversitar si la asistenta sociala. S-au depus 37 de proiecte pe Axa 1.3: 16 la Ministerul Sanatatii, 5 la Ministerul Muncii, 16 la Ministerul Educatiei. Pe Axa 2-1, deci pe descentralizare - 19 fise: 8 pe sanatate, 1 la Ministerul Muncii, 10 la Ministerul Educatiei. Din pacate, sunt numai 4 transformate in contracte, iar pana in acest moment nu avem nici o cerere de finantare din partea ministerelor.” Astfel, aceste fonduri ar putea fi redistribuite in 2011 catre infrastructura.

POAT

Totalul proiectului de asistenta tehnica este de circa 200 de milioane de euro pana in acest moment sunt contractate circa 41 de milioane de euro, din care plati efective 20 de milioane de euro”, a declarat ministrul Sebastian Vladescu.

PNDR

La 27 august 2010, pentru acest program au fost depuse 41.412 proiecte conforme, cu valoare publica de 12,642 miliarde euro. ”Numarul proiectelor selectate pentru finantare este de 14.168, cu o valoare publica de 3,1 miliarde de euro si au fost încheiate decizii de finantare pentru 13.732 de proiecte, cu o valoare publica de 3,17 miliarde de euro”, a declarat ministrul agriculturii, Mihail Dumitru.

POP

Pana in acest moment, am reusit sa semnam 51 de contracte de finantare, in valoare de 30 de milioane de euro si am facut plati efective de 3,8 milioane de euro. Valoarea totala a fondului pentru Romania este de 307 milioane de euro”, a declarat ministrul agriculturii.

Dupa prezentarea unui bilant general, premierul Emil Boc a concluzionat ca “exista o usoara crestere a absorbtiei fondurilor comunitare - daca e sa ne referim la componenta platilor catre beneficiari (…). Cu toate acestea, ritmul absorbtiei fondurilor comunitare este extrem de scazut”. De asemenea, premierul le-a cerut ministrilor sa fie mai duri cu beneficiarii prin atentionarea lor asupra pericolului privind pierderea banilor. "Va cer sa fiti mult mai duri in raport cu beneficiarii, in sensul atentionarii, dar si din perspectiva publica a informarii cetatenilor cu privire la pierderea acestor sanse de absorbtie a fondurilor europene".

Adina Constantin
www.fonduri-structurale.ro

Sursa: www.gov.ro

Vizualizări: 65