Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Guvernul a transmis Comisiei Europene aplicatia pentru mobilizarea Fondului de Solidaritate

Guvernul a transmis marti, 31 august, prin Autoritatea Coordonatoare si de Management a Fondului Solidaritatea al UE, aplicatia pentru mobilizarea Fondului Solidaritatea ca urmare a inundatiilor care au avut loc in iunie-iulie 2010, conform declaratiei Ioanei Muntean, purtator de cuvant al Guvernului.

Astfel, aplicatia a fost transmisa oficial comisarului european pentru Politica Regionala, domnului Johannes Hahn.

Valoarea totala a pagubelor inundatiilor produse in vara acestui an a fost estimata la 3,735 miliarde de lei, aproximativ 876 de milioane de euro.

„Ca si calendar orientativ, in octombrie, adica in termen de 6-8 saptamani de la depunerea aplicatiei este asteptata emiterea deciziei Comisiei prin care se propune PE si Consiliului aprobarea acordarii unei sume din Fondul Solidaritatea in sprijinul Romaniei. Pana la sfarsitul anului se asteapta finalizarea procedurii bugetare, care implica PE si Consiliul”, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului.

Suma care se acorda din partea UE se calculeaza astfel: pana la pragul de 0,6% din PIB, in cazul Romaniei fiind de aproximativ 788 milioane de euro, valoarea sprijinului comunitar este de 2,5% din valoarea pagubelor. Daca este depasit pragul de 0,6% din PIB, sprijinul comunitar creste la 6% din valoarea pagubelor.

Sursa: www.gov.ro

Vizualizări: 50