Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Serviciu public de colectare a deseurilor in comuna Godinesti, judetul Gorj

Consiliul Local al comunei Godinesti a finalizat implementarea proiectului “Dezvoltarea sistemului de colectare si transport deseuri in Comuna Godinesti, in vederea conectarii acestuia la sistemul integrat de management al deseurilor in judetul Gorj”.

Proiectul a fost realizat cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul Phare CES 2006 Coeziune Economica si Sociala - Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu. Contributia financiara a Uniunii Europene a fost in valoare de 161.662,50 euro, suma reprezentand 80% din valoarea totala, de 202.125 euro, a proiectului.

Proiectul a avut ca obiectiv introducerea unui sistem de colectare si transport al deseurilor menajere la nivelul comunei Godinesti, sistem care sa permita conectarea acesteia la sistemul integrat al deseurilor proiectat pentru judetul Gorj si aflat in diferite faze de implementare la nivelul principalelor regiuni ale judetului. Gospodariile populatiei, institutiile publice si agentii economici din cele 7 localitati vizate au fost dotate cu 800 de pubele avand capacitatea de 120 litri, 165 de europubele a cate 240 litri, 36 containere cu o capacitate de 1.100 litri, precum si 3.200 de pachete de saci menajeri. De asemenea, a fost achizitionata o autospeciala pentru compactarea si transportul deseurilor menajere si a fost organizata o sesiune de instruire a personalului care va asigura functionarea acestui serviciu.

Sursa: MDRT

Vizualizări: 148