Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ghidurile solicitantului nu pot inlocui experienta aplicantilor si nici nu garanteaza succesul proiectelor!

Finantarea europeana in domeniul resurselor umane ar putea reprezenta o solutie pentru multe dificultati cu care se confrunta angajatorii in ultima perioada. Insa fiind vorba despre un sistem aflat inca in constructie, cati dintre cei care si-au propus sa acceseze astfel de fonduri au primit sprijin in redactarea proiectului si mai apoi, dupa o eventuala aprobare a cererii, in implementarea acestuia? Cele mai utile raspunsuri vin de la aplicantii care au reusit.

POSDRU are cel mai mare numar de proiecte depuse pana in prezent dintre cele sapte programe operationale, respectiv 5.007, ceea ce este explicabil, intrucat sumele disponibile pe proiecte nu sunt foarte mari, fiind necesar un numar mare de aplicatii pentru absorbtia fondurilor, iar procedurile de accesare sunt mai simple decat in cazul celorlalte programe operationale finantate din instrumente structurale. Proiectele pot fi depuse on-line, iar expedierea prin posta este necesara numai pentru sase documente din aplicatia finala. O alta particularitate avantajoasa este ca, in faza de selectie a proiectului, solicitantul nu trebuie sa-si dezvaluie identitatea. In acest fel, sunt asigurate sanse egale tuturor aplicantilor.

Proiecte multe, calitate slaba

Daca in ceea ce priveste numarul proiectelor stam bine, nu acelasi lucru se poate spune cand avem in vedere calitatea celor depuse. Este o parere in cunostinta de cauza si ii apartine lui Dragos Jaliu, consultant finantari europene, partener in cadrul Structural Consulting™ Group. Din cele 5.007 proiecte depuse pana in prezent, 782 au fost aprobate, pentru 582 s-au semnat contracte de finantare, iar 2.000 au fost respinse. „Exista probleme in ceea ce priveste durata mare de evaluare si de selectie a proiectelor (aproape sapte luni in cazul proiectelor depuse la sfarsitul anului 2008), precum si calitatea scazuta a proiectelor depuse: proiecte neeligibile, nerelevante, cu punctaje insuficiente pe criteriile grilei de evaluare“, mai spune Dragos Jaliu.

Un sondaj postat pe site-ul fonduri-structurale.ro releva ca doua treimi dintre respondenti sunt interesati de scrierea proiectului si numai o treime de partea de implementare. Explicatia oferita de Dragos Jaliu este ca in prezent cei mai multi aplicanti se afla in stadiul depunerii proiectelor, in urmatorul an ponderea celor interesati de partea de implementare urmand sa creasca.


Liniile de finantare disponibile in acest moment pe programul de dezvoltare a resurselor umane sunt cele de ajutor de stat si de minimis. Potrivit lui Cosmin Meleca, director Directia verificari de management si monitorizare in cadrul AM, POSDRU pentru obtinerea acestor finantari au fost depuse 250 de proiecte.

Fondurile pot fi accesate pe trei directii: pentru ocupare (bani pentru salarii), pentru formare profesionala generala si specifica si pentru sanatatea si siguranta salariatilor, care, potrivit lui Meleca, „nu este prea cautat, desi in ultima perioada au inceput sa apara proiecte si pe aceasta linie de finantare”.

Sfaturi utile de elaborare a cererii de finantare

Experienta practica a celor care deja implementeaza programe cu finantare europeana in domeniul resurselor umane arata ca, inainte de a aplica pentru obtinerea fondurilor, sunt necesare cateva informatii, pe care Ghidul Solicitantului nu le da. Astfel, compania trebuie sa ia in considerare faptul ca va avea nevoie de resurse financiare proprii pana la onorarea primelor deconturi de catre AM POSDRU.

Aurel Radu este managerul proiectului „Securitate sociala si formare profesionala pentru sportivi” al Asociatiei Fotbalistilor Amatori si Nonamatori din Romania in parteneriat cu Ministerul Tineretului si Sportului si Blocul National Sindical (BNS), lansat in iunie 2009 si aflat in a cincea luna de implementare.

Proiectul a beneficiat de prefinantare. Solicitarea a primit aprobarea Autoritatii de Management, iar dupa maximum 15 zile de la aceasta aprobare au intrat si banii. Despre stadiul in care se afla proiectul in prezent Aurel Radu a spus ca in cursul lunii septembrie a depus prima cerere de rambursare intermediara la AM POSDRU, estimand o perioada de rambursare a cheltuielilor de doua-trei luni.

„Conform graficului de rambursare depus la AM POSDRU, ne-am propus ca a doua perioada de rambursare sa fie septembrie-octombrie a.c., insa daca rambursarea primei cereri se va face dupa 15 noiembrie a.c., vom mari a doua perioada de rambursare la trei luni, incluzand si luna noiembrie. Asta pentru ca fondurile din contul special al proiectului deschis la trezorerie sunt reduse”, a declarat Aurel Radu.
Implicarea totala este cheia reusitei

Timpul alocat, implicarea si disponibilitatea atat din partea managerului de proiect, cat si din partea expertilor si partenerilor sunt principalele resurse care trebuie investite intr-un proiect de succes. Nu este recomandat ca managerul de proiect sa fie directorul firmei, pentru ca a te ocupa de un proiect la un nivel optim inseamna o munca sustinuta zi de zi.

In ceea ce priveste elaborarea cererii de finantare, Aurel Radu subliniaza cateva aspecte pe care le considera utile. Toata echipa trebuie sa se implice in redactarea cererii de finantare - managerul, partenerii, expertii juridici si contabili - si acest proces trebuie sa se desfasoare dupa un grafic, astfel incat toti cei implicati sa poata participa activ. Foarte importanta este implicarea viitorului responsabil financiar, mai ales ca dupa ce se trece de prima perioada de raportare prezenta acestuia devine cruciala. La randul sau, responsabilul juridic, care face in special achizitii, trebuie sa dedice mult timp sarcinilor sale, fiind recomandat sa faca parte din firma care beneficiaza de fonduri.

Alegerea partenerilor trebuie facuta cu mare atentie
, considera Aurel Radu, pentru ca, desi prezenta unui partener creste sansele de aprobare a proiectului, daca in timp gradul acestuia de implicare se dovedeste a fi redus, doar formal, va fi ingreunata desfasurarea normala a procedurilor. Importanta partenerului se poate vedea in etapa de selectie a proiectelor, cand o justificare corecta a valorii adaugate pe care o aduce colaborarea cu acesta se poate transforma in puncte de eligibilitate.

Printre demersurile utile sugerate de Aurel Radu se numara participarea la sesiuni de instruire organizate de AM POSDRU, citirea atenta a Ghidului Solicitantului, identificarea corecta a problemei care se vrea a fi ameliorata (in proiectul sau a folosit statistici, rapoarte, studii oficiale), verificarea atenta a respectarii criteriilor de eligibilitate pentru solicitant, parteneri si grupul-tinta specificate in ghid.

Sursa: www.financiarul.com

Vizualizări: 112