Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Cursuri de formare pentru profesori cu fonduri UE

Cadrele didactice de la unitatile de invatamant din Simian, judetul Bihor participa, periodic, la diferite cursuri de formare. Unul dintre acestea este si „Dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice prin activitati de mentorat”. Este vorba despre un sistem de formare a cadrelor didactice din mediul rural.

Proiectul este finantat din Fondul Social European, fiind implementat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, prin unitatea de management.

Proiectul are o durata de 36 de luni, incepand cu 1 noiembrie 2008, si are ca principal obiectiv asigurarea accesului la un invatamant de calitate pentru elevii din localitatile defavorizate, prin intermediul dezvoltarii profesionale continue a cadrelor didactice.
De asemenea, proiectul isi propune sa desfasoare activitati de mentorat la nivelul scolii, contribuind astfel in mod direct la imbunatatirea calificarii cadrelor didactice si a formatorilor (mentorilor) si acordandu-le acestora un sprijin semnificativ in cariera. Prin participarea la aceste activitati de mentorat, cadrele didactice dobandesc cate 60 de credite transferabile sau de formare profesionala.

Potrivit legislatiei in vigoare, profesorii sunt obligati sa obtina intre 90 si 100 de credite prin participarea la cursuri de perfectionare profesionala, o data la cinci ani.

Sursa: www.ecomunitate.ro

Vizualizări: 374