Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Clarificari privind documentele ce trebuie depuse in cadrul Masurii 322 privind renovarea satelor

APDRP anunta in legatura cu Masura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale” faptul ca, in cazul in care un solicitant de fonduri nerambursabile a obtinut avize, acorduri, adeverinte, certificate de urbanism si acestea sunt inca valabile (pentru proiectele reportate sau neeligibile, retrase si redepuse, inclusiv pentru proiectele care nu au mai fost introduse in sistem pana la data depunerii de catre solicitant a Cererii de Finantare), APDRP nu solicita schimbarea documentului respectiv pe motiv ca este adresat Primariei sau Consiliului Local.

Documentele amintite mai sus, eliberate pentru Consiliul Local, vor fi acceptate de catre APDRP, fiind considerate conforme.

Aceasta mentiune a fost necesara datorita faptului ca in cadrul acestui apel de proiect principalii beneficiarii eligibili ai masurii nu mai sunt Consiliile Locale sau Primariile, ci Comunele si Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara, punandu-se, astfel, accent pe comunitate, si nu pe institutiile care o reprezinta.

Sursa: www.apdrp.ro

Vizualizări: 65