Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Inca un contract de finantare semnat pe POR

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a semnat marţi, 3 februarie 2009, la Târgovişte, contractul de finanţare pentru proiectul „Modernizarea şi reabilitarea drumului de centură al municipiului Târgovişte”, derulat prin Programul Operaţional Regional. La eveniment au participat secretarul de stat în MDRL, Răzvan Murgeanu, directorul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional, Gabriel Friptu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, şi directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Muşat.

„Este un proiect important pentru municipiul Târgovişte şi comuna Răzvad şi, de aceea, trebuie demarate procedurile de achiziţie cât mai rapid pentru a putea începe lucrările de execuţie. Absorbţia fondurilor structurale este prioritatea ministerului. Este foarte important ca beneficiarii să se mobilizeze pentru a trece la execuţia de lucrări. Ministerul vă va asigura tot sprijinul în implementarea proiectului”, a declarat secretarul de stat, Răzvan Murgeanu.

Proiectul, având ca beneficiar Primăria municipiului Târgovişte în parteneriat cu Primaria comunei Răzvad, judeţul Dâmboviţa, are o valoare totală de 88.789.047 RON, din care 71.707.400,54 RON reprezintă valoarea eligibilă pentru finanţare prin POR. Contribuţia financiară a Uniunii Europene la realizarea acestui proiect, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, este de 62.026.901,47 RON, 8.246.351,06 urmând a fi alocaţi din bugetul naţional iar 1.434.148,01 RON reprezentând contribuţia beneficiarului local.

Durata de implementare a proiectului va fi de 40 de luni, urmând a avea ca rezultat modernizarea şi reabilitarea drumului de centură a municipiului Târgovişte cu o lungime de 13,808 km, reabilitarea şi construirea a 4 poduri şi pasaje, precum şi reabilitarea a 4 sensuri giratorii.

www.mdlpl.ro

Vizualizări: 63