Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Investitie în calitatea serviciilor turistice!

Fundatia Nationala pentru Dezvoltare Comunitara Iasi implementeaza în perioada septembrie 2008 – septembrie 2009, în parteneriat cu Organizatia Pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici si Mijlocii – Republica Moldova si Fundatia Nationala pentru Dezvoltare Comunitara Botosani, proiectul de cooperare transfrontaliera în domeniul turismului “ACTIVE LEARNING – program de training si învatare experientiala în turism”. Proiectul este sustinut de Uniunea Europeana Programul de Vecinatate România – Moldova 2004 – 2006.

Elementele de noutate ale acestui proiect constau în:

  • derularea unui studiu de tip Clientul Misterios ce are ca scop evaluarea hotelurilor, agentiilor de turism si a angajatilor acestora. Clientul misterios, desi se va comporta ca un client normal, nu este un cumparator/ turist obisnuit, el va sti deja ce sa evalueze imediat ce va intra în hotel - agentie de turism.
  • plecând de la nevoile de instruire identificate cu ajutorul Clientului Misterios, dezvoltarea unui program de instruire format din cinci module ce vor surprinde tematici din managementul relatiilor cu clientii. La program va participa un grup de 150 responsabili cu activitatea de relatii clienti, 25 de manageri si 20 de operatori de turism care vând ofertele turistice din zona. Instruirea va fi realizata folosind metode moderne, inovatoare de educatie a adultilor: jocuri de rol, studii de caz, dezbateri,workshop-uri etc.
  • dezvoltarea ofertei de servicii turistice din regiunea transfrontaliera prin promovarea si vânzarea activa, prin intermediul operatorilor turistici, a unui pachet comun de atractii turistice din zona Iasi-Vaslui-Galati-Moldova.

Un alt element extrem de important si de noutate al proiectului este înfiintarea Grupului de Initiativa pentru Dezvoltarea Turismului Transfrontalier.

Demarat în septembrie 2008, proiectul consta în câteva etape importante: promovarea proiectului la nivel local, regional si transfrontalier prin intermediul presei locale si regionale din Romania si Republica Moldova în decembrie 2008, cercetarea primara si “de tip clientul misterios” pentru identificarea grupului tinta care va participa la programul de training si selectia participantilor la sesiunile de training în decembrie `08-ianuarie `09, implementarea programului de training februarie-mai `09, sustinerea unui workshop pentru turism iunie `09, înfiintarea grupului de initiativa pentru dezvoltarea turismului frontalier iunie-iulie `09, crearea unui web site al Centrului Transfrontalier de Formare, Consultanta si promovare în Turism în iunie `09.

Bugetul total al proiectului este de 246 140 Euro, din care 219 059 Euro (89%) reprezinta finantare nerambursabila din partea Uniunii Europene si 27 081 Euro (11%), reprezinta contributie proprie a FNDC Iasi.

Fundatia Nationala pentru Dezvoltare Comunitara Iasi s-a implicat alaturi de Fundatia Nationala pentru Dezvoltare Comunitara Botosani în implementarea unor programe similare în judetul Botosani si regiunea Ivano – Frankivsk Ucraina.

Sursa: MDLPL

Vizualizări: 90