Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Dezvoltare Durabilă: Ghidul privind condițiile de accesare a finanțării pentru proiectele de apă şi apă uzată, relansat în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (PDD), a relansat ieri, 20 februarie 2024, în consultare publică Ghidul pentru sprijinirea acțiunilor de dezvoltare a infrastructurii de apă/apă uzată, finanțate în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027.

Solicitanții eligibili pentru fiecare tip de activitate în parte sunt:

  • Proiecte regionale de apă şi apă uzată - Operatorii Regionali și Primăria municipiului București
  • Investiţii pentru modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei astfel încât să se poată răspunde cerințelor de monitorizare și raportare, inclusiv prevederilor noii DAP, prin care se includ noi parametri de calitate și noi cerințe minime pentru materialele în contact cu apa și accesul la apă - MMAP în parteneriat cu ANAR și MS/INSP

Activități eligibile:

Proiecte regionale de apă şi apă uzată (proiecte noi)

  • Construcția/modernizarea captărilor din surse de apă în vederea potabilizării; 
  • Construcția/reabilitarea stațiilor de tratare a apei potabile;
  • Reabilitarea/construcția de rezervoare și stații de pompare/repompare apa;
  • Extinderea/reabilitarea aducțiunilor, rețelelor de distribuție si a facilitaților de colectare/pompare a apei uzate menajere, inclusiv construcții/facilități conexe;
  • Construcția/reabilitarea stațiilor de epurare a apelor uzate; 
  • Construcția/reabilitarea colectoarelor de apă uzată;  
  • Construirea/reabilitarea unor instalații adecvate de tratare/eliminare a nămolului rezultat din stațiile de epurare;
  • Contorizare, echipament de laborator, echipamente de detectare a pierderilor-sisteme SCADA, înființare/extindere sisteme de sectorizare rețele de distribuție,  înființare/extindere sisteme de telegestiune,  echipamente întreținere rețea canalizare, etc.;
  • Măsuri pentru scăderea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul OR
  • Asistență pentru managementul proiectelor, publicitate (inclusiv conștientizarea publicului), supervizarea lucrărilor etc;

Investiţii pentru modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei

  • Achiziționarea echipamentelor de laborator;
  • Instruirea personalului responsabil de monitorizarea substanțelor (după caz);
  • Asistență pentru managementul proiectului și pentru alte activități necesare operaționalizării  și funcționării laboratorului;
  • Activități de informare și publicitate.

Propunerile și sugestiile pot fi trimise la sediul din Șos. București-Ploiești, nr. 1 – 1B, Victoria Office – intrarea str. Menuetului, nr. 7, București, sector 1 și/sau pe adresa de email: secretariat.dgpim@mfe.gov.ro, în termen de 10 zile lucrătoare de la data prezentului anunț.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE

Vizualizări: 173