Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiect pentru modificarea ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024, lansat în consultare publică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat vineri, 16 februarie 2024, în consultare publică proiectul de Ordin al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024, aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 324/2020.

Printre cele mai importante modificări ale ghidului de finanțare, se regăsesc:

  • stabilirea valorii maxime de 60.000 Euro (TVA inclus) pentru achiziționarea unui autovehicul nou;
  • reducerea emisiilor pentru acordarea primei de casare, la maximum 150 g;
  • modificarea condiției de acordare a ecobonusului de 1.500 lei pentru casarea fiecărui autovehicul uzat care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară, prin eliminarea vechimei de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei.
  • introducerea posibilității de a clarifica anumite motive de respingere în etapa de validare a producătorilor;
  • aplicarea unui autocolant pe autovehiculele achiziționate, în perioada de monitorizare;
  • actualizarea Regulamentului 1.407/2013 privind ajutoarele de minimis cu Regulamentul (UE) nr. 2.831/2023.

Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site a proiectului de act normativ, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) este doamna Nina Ofițeru, adresă de e-mail: nina.ofiteru@afm.ro .

Descarcă documentele

Sursa: MMAP

Vizualizări: 1175