Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: Ghid pentru un apel dedicat Administrației Fondului pentru Mediu pentru sisteme fotovoltaice, în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) a lansat ieri, 28 noiembrie 2023, în consultare publică Ghidul specific aferent priorității 3.1A – Sisteme fotovoltaice.

Solicitantul eligibil este Administraţia Fondului pentru Mediu.

Beneficiarii finali ai intervenției sunt persoanele fizice din mediul urban şi rural ale căror dosare sunt aprobate şi care încheie un contract, în vederea obținerii finanţării nerambursabile, cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Alocarea financiară este de 12.500.000 euro.

Acțiunile ce urmează a fi implementate în vederea atingerii obiectivului specific sunt cele de realizare a sistemelor de producere a energiei electrice prin instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice (finanțabil în limita valorii maxime eligibile de 5 000 euro/beneficiar final, pentru o capacitate instalată de minimum 3 kwp).

Conform ghidului în consultare, apelul ar urma să se lanseze pe data de 05.12.2023, ora 10:00.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE

Vizualizări: 318