Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Procedura pentru programul Microindustrializare, publicată în Monitorul Oficial

Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului național multianual de microindustrializare a fost publicată joi, 26 octombrie 2023, în Monitorul Oficial.

Obiectivul Programului național multianual de microindustrializare îl constituie susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare, promovarea producției interne și a conceptului „Fabricat în România”.

Solicitanți eligibili: 

  • microîntreprinderi;
  • întreprinderi mici;
  • întreprinderi mijlocii.

Bugetul estimat pentru implementarea măsurii în intervalul 2024-2027 este de 340.000.000 lei.

Accesul la finanțare în cadrul programului se face conform principiului primul venit – primul servit.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028.

Pentru mai multe detalii puteți accesa rubrica noastră alte finanțări.

Ana-Maria Apetrei, 

www.fonduri-structurale.ro 

Vizualizări: 1928