Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Școala gimnazială din comuna Răzvad, modernizată prin POR

Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, a participat luni, 11 septembrie 2023, alături de Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și Emanuel Spătaru, primarul comunei Răzvad, la evenimentul de inaugurarea al proiectului „Reabilitare, modernizare, extindere, dotare Școala gimnazială Răzvad, comuna Răzvad, jud. Dâmboviţa”. Investiția a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 – „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, Operațiunea B - Apel dedicat învățământului obligatoriu.

Obiectivul general al proiectului a vizat creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special  pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului educațional.  

Proiectul a presupus reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea construcției deja existente, precum și realizarea: unei ghene ecologice, stație de pompare, alei pietonale, spațiu de recreere, zone verzi, teren de sport, groapă de nisip, piste de sărituri, fosă septică, etc.

Durata de implementare a proiectului a fost de 70 de luni, derulându-se în perioada 01.03.2018 – 31.12.2023, iar bugetul investiției a avut o valoare totală de 8.180.380,6 lei, din care 6.953.323,51 de lei a reprezentat valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 1.063.449,48 de lei - valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național, iar 163.607,61 de lei a fost contribuția proprie a beneficiarului.

Sursa: ADR Sud-Muntenia

Vizualizări: 89