Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Versiunea actualizată a Strategiei Regionale pentru Specializare Inteligentă 2021-2027 pentru regiunea Vest, lansată în consultare publică

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat vineri, 8 septembrie 2023, în consultare publică versiunea actualizată a Strategiei Regionale pentru Specializare Inteligentă 2021-2027 (RIS3).

Această nouă versiune propune o corelare a domeniilor de specializare inteligentă regionale cu direcțiile majore de dezvoltare ale Regiunii Vest, finanțate prin Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027, precum și cu documentele strategice ale Uniunii Europene (Noua Agendă Europeană de Inovare, Politica Industrială,  Deceniului Digital al Europei, ș.a).

Elaborarea Strategiei regionale de specializare inteligentă reprezintă o condiție favorizantă pentru accesarea finanțărilor europene disponibile în cadrul Obiectivul de politică 1 (OP1) al Politicii de Coeziune a UE: „O Europă mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente”.

RIS3 este un document strategic de politică de inovare, cu relevanță teritorială și se adresează întregului ecosistem de inovare din regiune: mediul de afaceri, mediul de cercetare, administrația publică și societatea civilă.

Procesul de elaborare se bazează pe un parteneriat solid la nivelul ecosistemului regional de inovare între ADR Vest și toți actorii interesați. Contribuția partenerilor regionali la elaborarea RIS3, inclusiv prin participarea la procesele de descoperire antreprenorială, are un rol cheie în identificarea nevoilor reale de dezvoltare ale regiunii și stabilirea direcțiilor prioritare de dezvoltare.

În acest sens, ADR Vest așteaptă propuneri sau observații din partea colaboratorilor regionali, pentru completarea documentului RIS3. Acestea pot fi transmise până la data de 18 septembrie 2023, printr-un e-mail pe adresa planificare@adrvest.ro.

Documentul poate fi consultat și descărcat aici.

Sursa: ADR Vest

Vizualizări: 116