Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MADR: Evaluarea stadiului investițiilor în fermele de reproducție pentru porc și pasăre

Ministrul Florin Barbu a condus marți, 5 septembrie 2023, la sediul MADR, ședința de lucru referitoare la stadiul de implementare a proiectelor de investiții privind Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție și Programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație în sectorul creșterii păsărilor. Alături de ministru s-au aflat secretarul de stat Ion Găman, secretarul general Mihai Puțintei, directorul general adjunct al Direcției Politici în Zootehnie Tinel Gheorghe și experți din cadrul direcțiilor tehnice de specialitate ale MADR.  

La întâlnire au participat atât reprezentanți din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene (DAJ), cât și beneficiari ai celor două programe de sprijin, care au prezentat stadiile de realizare a proiectelor de investiții, precum și dificultățile întâmpinate până la acest moment

Ministrul Florin-Ionuț Barbu i-a asigurat pe cei prezenți de deschiderea și susținerea sa și a Ministerului Agriculturi și Dezvoltării Rurale pentru clarificarea aspectelor tehnice și eliminarea blocajelor care pot interveni în atingerea obiectivelor privind definitivarea finanțărilor, în vederea realizării programelor de sprijin, în conformitate cu cerințele prevăzute de legislație.

Totodată, conducerea MADR a transmis că este prioritară stimularea reproducției la porc și pasăre pentru îmbunătățirea nivelului de performanță și sustenabilitate a fermelor de reproducție și a stabilizării producției de carne, precum și pentru creșterea veniturilor crescătorilor de porcine și păsări, asigurarea necesarului de material biologic pentru popularea fermelor, precum și evitarea depopulării mediului rural.

Ministrul a subliniat că aceste programe sunt extrem de necesare și importante pentru fermieri și a evidențiat faptul că responsabilii DAJ au un rol deosebit în aplicarea corectă a acestora, principalele lor atribuții fiind acordarea de sprijin fermierilor, dar și urmărirea atentă a etapelor de realizare. 

Oficialul MADR și-a manifestat interesul ca în perioada următoare să efectueze vizite de lucru în teren la obiectivele de investiții pentru a discuta cu beneficiarii, a cunoaște și a observa la fața locului stadiul de execuție al proiectelor și a găsi soluții pentru eventualele impedimente care pot apărea în derularea programelor.

Potrivit comunicatului oficial, până la 31 decembrie 2022 s-au încheiat contractele de finanțare, iar în acest moment sunt 42 de beneficiari la reproducție în sectorul avicol și 28 de beneficiari la reproducție suine. Valoarea totală a ajutorului de stat este de 420.538.082,92 lei pentru sectorul avicol, iar valoarea totală pentru sectorul suin este de 1.071.395.204,02 lei.

Sursa: MADR

Vizualizări: 94