Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Tutoriale video e-learning - implementare proiecte cu fonduri europene

Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG a lansat joi, 24 august 2023, un proiect unic la nivel național, dedicat personalului din Unitățile Administrativ Teritoriale de la nivelul celor 41 de județe ale Românei. Este vorba de o serie de tutoriale video de tip e-learning, concepută pentru a le oferi beneficiarilor de proiecte europene din mediul urban posibilitatea să își dezvolte competențele necesare pentru a gestiona și implementa eficient proiecte cu finanțare europeană.

Clipurile sunt concepute astfel încât cei care le parcurg să beneficieze de o experiență de învățare atractivă, modernă, inovatoare și adaptată cerințelor apelurilor de proiecte din cadrul programelor regionale de finanțare.

Cele 40 de tutorialele acoperă patru tematici diferite și își propun să consolideze cunoștințele și abilitățile posibililor beneficiari de fonduri europene în:

  • Planificare Strategică;
  • Management de Proiect;
  • Documentații tehnico – economice. Proprietatea;
  • Achiziții publice.

Tematicile au fost identificate de Asociația ROREG printr-o analiză efectuată în rândul beneficiarilor, în perioada Mai – Iunie 2020.

„Lucrăm de mai multă vreme la acest proiect-resursă, prin care să accesibilizăm accesul reprezentanților autorităților locale la materiale informative cu privire la implementarea de proiecte cu fonduri europene. Calitatea acestor proiecte depinde foarte mult de calitatea muncii oamenilor care se ocupă de ele și de aceea noi îi susținem cu aceste cunoștințe. Cele 40 de tutoriale propun o experiență de învățare modernă și oferă marele avantaj că pot fi accesate oricând și de oriunde. Sperăm ca și prin ele să aducem plusvaloare proiectelor europene implementate în România”, a declarat Sorin Maxim, președintele Asociației ROREG.

Tutorialele însumează peste șase ore de conținut și vor pune la dispoziție beneficiarilor din cadrul autorităților publice informații despre:

  • Dezvoltarea de abilități în planificarea strategică: dobândirea de cunoștințe și instrumente pentru elaborarea planurilor strategice la nivel local, cu scopul de a îndeplini nevoile comunităților și de a stimula dezvoltarea durabilă;
  • Dezvoltarea și consolidarea competențelor în managementul de proiect: tehnici și instrumente fundamentale pentru planificarea, implementarea și monitorizarea proiectelor locale.
  • Descoperirea regulamentelor și procedurilor specifice achizițiilor publice: ciclul complet al unui proces de achiziție publică, începând de la identificarea nevoilor și până la contractarea furnizorului, cu accent pe etapele cheie și documentele relevante;
  • Elaborarea documentației tehnico-economice: prezentarea tipurilor de documentații și cerințe specifice, a aspectelor legale și reglementărilor specifice care trebuie respectate, în concordanță cu legislația națională și internațională.

Cele 40 de tutoriale video de tip e-learning se regăsesc pe canalul de youtube al Asociației ROREG și pot fi accesate la linkurile următoare:

Tutorialele sunt rezultatul unui proces de colaborare între Asociația ROREG și 23Film Studio susținut de cele 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională din România și au fost realizate în cadrul proiectului ,,Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România", COD SMIS 132349, fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2014 - 2020.

Sursa: ADR Nord-Vest

Vizualizări: 1289