Semnarea contractelor de lucrari pentru proiectul "Drumul apelor minerale"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a semnat contractele de lucrări pentru proiectele "Drumul apelor minerale – LOT 1" şi "Drumul apelor minerale – LOT 2" finanţate prin programul Phare CES 2006 – Componenta de infrastructură regională.
Proiectul "Drumul apelor minerale – LOT 1", având ca beneficiar Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliile Locale Baraolt, Belin, Bodoc, Bretcu, Malnas, Valcele, Sfântu Gheorghe şi Bixad, are o valoare totală de 5.461.295,84 EUR fără TVA, din care 47,91% reprezintă fonduri Phare, 15,97% provind din Fondul Naţional şi 36,12% de la beneficiarul local.
Principalele lucrări constau în execuţia unor clădiri pentru băi, a unor pavilioane de odihnă şi a unor pavilioane cu apă minerală, reamenajarea izvoarelor, amenajarea alimentărilor cu apă, execuţia unor staţii de epurare, realizarea iluminatului exterior şi a unor dotări urbane.
Proiectul "Drumul apelor minerale – LOT 2" are ca beneficiar Consiliul Judeţean Harghita şi Consiliile Locale Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Vlăhiţa, Borsec, Băile Tuşnad, Remetea. Valoarea totală a contractului este de 4.974.252,21 EUR fără TVA, din care 47,91% reprezintă fonduri Phare, 15,97% au fost alocaţi din Fondul Naţional iar 36,12% reprezintă contribuţia beneficiarului local.
Lucrările vizează în principal refacerea aleilor pietonale şi a acesului stradal, amenajarea peisagistică şi a pavilioanelor cu izvoare, realizarea iluminatului exterior şi a unor dotări urbane.
Sursa: MDLPL