Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa va fi construită în România

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută demersul unor investitori români din județul Olt, comuna Făgețelu, care au obținut suma de 182.059.200 lei, în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 959/2022, prin finanțare de la Ministerul Economiei. Fondurile vor fi folosite pentru înființarea unei fabrici de procesare a lânii și la fabricarea de produse fono și termo izolante din lână, dar și pentru valorificarea unor produse secundare, precum lanolina, îngrășămintele organice sub formă de pelete sau compostul rezultat în urma spălării lânii.

„Proiectul evaluat și validat se va transpune în construirea unei fabrici prin care se va prelucra această valoroasă resursă, în care găsim finalitatea Programului LÂNA, pe care l-am început în anul 2017. Vom fi tot timpul alături de românii care vor să investească în această activitate prin crearea de mecanisme de colectare a lânii de la crescătorii de ovine din România, în acest moment fiind semnate scrisori de intenție cu asociațiile de fermieri pentru 15.000 tone lână brută”, a declarat ministrul Petre Daea

În cadrul fabricii vor fi construite:

  • 1 hală de producție în suprafață de 12.500 mp
  • 3 linii de spălare lână brută cu o capacitate unitară de 1t/ora/linie, care vor include și următoarele sub-capacități:
    • instalații de centrifugare pentru extragerea lanolinei;
    • 2 linii de peletizare;
    • o stație de reciclare a apei și reintroducere în circuit;
    • 2 linii automate de prelucrare și ambalare produse finite;
    • capacitate de producere a energiei prin panouri fotovoltaice instalate pe întreaga suprafață a halei.

Sursa: MADR 

Vizualizări: 415