Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

EIC Accelerator: 32 de start-up-uri din domeniul tehnologiilor de vârf vor primi investiții în cadrul acceleratorului

Consiliul European pentru Inovare a anunțat miercuri, 29 martie 2023, cele 32 de companii care au fost selectate pentru a primi finanțare din partea EIC.

Companiile au fost selectate în urma unui proces extrem de competitiv, în cadrul căruia 159 de companii au fost intervievate de jurii formate din investitori și antreprenori cu experiență, dintr-un total de 476 de candidaturi. Cele 32 de companii selectate vor primi împreună o finanțare de aproape 196 de milioane de euro, sub forma unei combinații de granturi și investiții de capital. Investițiile în capitaluri proprii vor fi realizate prin intermediul Fondului EIC. Companiile selectate au o răspândire geografică care acoperă 14 țări. 94% din finanțarea recomandată este destinată beneficiarilor din statele membre ale UE, din care 17% pentru solicitanții care doresc să se extindă în alte țări.

Potrivit comunicatului oficial, s-a observat o creștere a numărului de start-up-uri conduse de femei, mai exact 40% (13 din cele 32 de companii) au un CEO, CTO (Chief Technology Officer) sau CSO (Chief Scientific Officer) de sex feminin, ceea ce reprezintă cea mai mare pondere de până acum.

Exemple de proiecte și companii inovatoare care vor primi sprijin:

  • Proiectul COMFTQUA (Polonia) - dezvoltarea și implementarea unor noi algoritmi cuantici;
  • Proiectul Naco Tech (Letonia) - un nou proces de nano acoperire pentru a stimula revoluția hidrogenului verde;
  • Proiectul SMART-SOFT (Suedia) - dezvoltarea unui nou și unic agent de înmuiere a cimenturilor osoase pentru a revoluționa tratamentul fracturilor vertebrale la pacienții osteoporotici.

Companiile vor primi finanțarea nerambursabilă în următoarele două-trei luni, în timp ce primele decizii de investiție vor fi luate în termen de două luni. Alte 126 de candidaturi care au îndeplinit toate criteriile în etapa de evaluare la distanță și care au fost evaluate pozitiv de juriul EIC, dar care nu au fost recomandate pentru finanțare, vor primi un Sigiliu de Excelență pentru a le ajuta să găsească surse alternative de finanțare, inclusiv din partea fondurilor de redresare și de reziliență și a fondurilor europene de dezvoltare regională.

Pentru mai multe detalii click aici.

Sursa: EIC

Vizualizări: 164