Sprijin financiar pentru producătorii din sectorul vitivinicol
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri măsurile pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor din sectorul vitivinicol, în conformitate cu Regulamentul CE nr. 479/2008 privind organizarea comună a pieţei vitivinicole.
Beneficiarii sprijinului financiar sunt producătorii din sectorul vitivinicol, persoane fizice sau organizaţii ale acestora.
Măsurile pentru care se acordă sprijin financiar sunt:
-Promovarea pe pieţe terţe;
-Restructurarea şi reconversia podgoriilor;
-Asigurarea recoltei;
-Folosirea mustului de struguri concentrat;
-Investiţii;
-Prima de defrişare.
Sprijinul financiar este asigurat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar plata aferentă acestor măsuri se efectuează începând cu 1 ianuarie 2009.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este responsabilă pentru gestionarea plăţilor şi recuperarea plăţilor necuvenite.
Normele metodologice de aplicare a sprijinului financiar acordat producătorilor din sectorul vitivinicol, condiţiile de acordare a sprijinului pentru fiecare măsură, cheltuielile eligibile, precum şi modalităţile de verificare şi control vor fi aprobate prin ordine ale ministrului agricultură şi dezvoltării rurale.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa