POIM: Lansarea campaniei media de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la conservarea populației de urs brun din România
Joi, 29 septembrie 2022, a avut loc conferința de presă de lansare a Campaniei media de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la conservarea populației de urs brun din România. De asemenea, în cadrul conferinței, care a avut loc la Sinaia, a fost prezentat și stadiul la zi al etapelor proiectului.
Această campanie media se derulează în cadrul proiectului „Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de Urs Brun din România”, Cod SMIS 136899, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
„Lansăm astăzi (n.r. joi) această campanie de comunicare, de conștientizare, de informare a publicului în ceea ce privește comportamentul și măsurile care pot preveni conflictele om-urs. Dincolo de măsurile ministerului, dincolo de măsurile de prevenție, dincolo de măsurile care au fost aprobate anul acesta, de derogare, de exemplu, sau de cotă de prevenție, este nevoie și de această campanie de conștientizare, de informare, de punere la dispoziția turiștilor, a cetățenilor, a fermierilor a tuturor informațiilor în ceea ce privește conflictele om-urs, modalitățile prin care aceste conflicte pot fi prevenite, modul în care ne comportăm într-o situație dificilă limită, delicată, în cazul în care ne întâlnim cu un astfel de animal sălbatic în pădure. Felicit colegii pentru munca depusă, sper ca această campanie de informare să aducă rezultate concrete în planul reducerii conflictelor om-urs”, a transmis ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, în deschiderea conferinței.
Proiectul are o valoare totală de 53.598.950,71 lei și are ca obiectiv principal estimarea genetică a populației de urs brun din Carpații României.
De asemenea, proiectul prevede achiziționarea și instalarea de sisteme de protecție a animalelor domestice, a culturilor și a bunurilor populației, a stânelor, respectiv 1.140 de garduri electrice de diverse tipuri, de diverse tehnologii și montarea camerelor de supraveghere pentru a urmări eficiența fiecărui tip de gard electric. Totodată, va fi construit un complex de îngrijire a urșilor care sunt răniți sau au nevoie de îngrijiri.
Sursa: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor