Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Noi norme în materie de răspundere aplicabile produselor și inteligenței artificiale

Comisia Europeană a adoptat miercuri, 28 septembrie, două propuneri prin care normele privind răspunderea vor fi adaptate la era digitală, la economia circulară și la impactul lanțurilor valorice globale.

  1. Directiva revizuită privind răspunderea pentru produse, adecvată pentru tranziția verde și cea digitală și pentru lanțurile valorice globale

Această directivă modernizează și consolidează normele actuale, bazate pe răspunderea obiectivă a producătorilor, privind despăgubirea vătămărilor corporale, a daunelor materiale sau a pierderilor de date cauzate de produse nesigure. Astfel, directiva asigură norme echitabile și previzibile atât pentru întreprinderi, cât și pentru consumatori, prin:

•  Modernizarea normelor privind răspunderea aplicabile modelelor de afaceri din cadrul economiei circulare: asigurarea faptului că normele privind răspunderea sunt clare și echitabile pentru întreprinderile care realizează modificări substanțiale ale produselor.

•  Modernizarea normelor privind răspunderea pentru produse în era digitală: permiterea despăgubirii daunelor atunci când produse precum roboții, dronele sau sistemele inteligente pentru casă devin nesigure din cauza actualizărilor de software, a IA sau a serviciilor digitale necesare pentru operarea produsului, precum și atunci când producătorii nu reușesc să remedieze vulnerabilitățile în materie de securitate cibernetică.

•  Crearea unor condiții de concurență mai echitabile între producătorii din UE și cei din afara UE: în cazul în care consumatorii sunt vătămați de produse nesigure importate din afara UE, aceștia vor putea să se adreseze importatorului sau reprezentantului UE al producătorului pentru a obține despăgubiri.

•  Punerea consumatorilor pe picior de egalitate cu producătorii: impunerea obligației ca producătorii să prezinte elemente de probă, introducerea unei mai mari flexibilități în ceea ce privește termenele de depunere a cererilor de despăgubiri și reducerea sarcinii probei pentru victime în cazurile complexe, precum cele legate de produse farmaceutice sau IA.

  1. Directiva privind răspunderea pentru IA

Directiva privind răspunderea pentru IA are obiectivul de a stabili norme uniforme pentru accesul la informații și pentru reducerea sarcinii probei în ceea ce privește daunele cauzate de sistemele de IA, de a stabili o protecție mai largă pentru victime și de a favoriza sectorul IA prin îmbunătățirea garanțiilor. 

Aceasta va armoniza anumite norme privind cererile de despăgubiri care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei privind răspunderea pentru produse, în cazurile în care daunele sunt cauzate de un comportament incorect. Aceasta acoperă, printre altele, încălcarea vieții private sau daunele cauzate de probleme de siguranță. Noile norme vor facilita, de exemplu, obținerea de despăgubiri în cazul în care o persoană a fost discriminată în cadrul unui proces de recrutare care utilizează tehnologii IA.

În ceea ce privește procesul juridic pentru victime, acesta se simplifică prin introducerea a două caracteristici principale:

  • așa-numita „prezumție de cauzalitate” va remedia dificultățile întâmpinate de victime în legătură cu necesitatea de a explica în detaliu modul în care prejudiciul a fost cauzat de o anumită culpă sau omisiune, care poate fi deosebit de greu de îndeplinit atunci când se încearcă înțelegerea sistemelor de IA complexe și orientarea în cadrul acestora. 
  • victimele vor dispune de mai multe instrumente pentru a solicita reparație juridică, datorită introducerii dreptului de acces la probe din partea întreprinderilor și a furnizorilor, în cazurile în care este implicată IA cu grad ridicat de risc.

Noile norme asigură echilibrul între protejarea consumatorilor și încurajarea inovării, eliminând bariere suplimentare din calea accesului victimelor la despăgubiri și stabilind în același timp garanții pentru sectorul IA.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 62