Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Un nou spital de pneumologie și boli infecțioase în Brașov, posibil prin PNRR

În urma ședinței de marți, 20 septembrie, consiliul local al municipiului Brașov a votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnice - Studiu de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii ″Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, Braşov″. În urma acestui aviz favorabil proiectul poate fi propus spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu, în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri.

Valoarea totală a investiției este de 151.155.955 EURO inclusiv TVA. Proiectul poate fi finanțat prin PNNR și ar reprezenta, pe de o parte, primul spital public construit după 1989, dar și cea mai mare finanțare obținută de Brașov prin PNNR.

„Construirea acestui spital este foarte importantă, este un obiectiv de investiții esențial. Lucrul acesta l-am învățat în modul cel mai direct în perioada pandemiei și perioada următoare. Avem nevoie de un spital nou pe zona de pneumologie și infecțioase, în condițiile în care infrastructura actuală a municipiului este într-o fostă baie comunală – Spitalul de Infecțioase și, respectiv, în niște foste vile turistice – Spitalul de Pneumologie.”, a explicat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

Noul spital va avea un număr total de 275 paturi, putând fi suplimentate până la 317 în cazuri de necesitate. Dintre acestea, 20 de paturi sunt prevăzute în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă.

Totodată, capacitățile noului Spital de Boli infecțioase și Pneumoftiziologie Brașov vor fi formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și tratament, un bloc operator de dimensiuni reduse și un Centru de recuperare, medicină fizică și balneologie. Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru primiri urgențe, cu camere de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite, cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți, etc).

Sursa: Primăria Brașov

Vizualizări: 56