Joi, 18 septembrie, prima zi in care se pot depune proiectele pentru pensiuni!

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă lansarea, în perioada 18 septembrie – 30 octombrie 2008, a primei sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-intreprinderi" şi pentru Măsura 313 "Încurajarea activităţilor turistice" în vederea acordării fondurilor nerambursabile pentru dezvoltare rurală conform Măsurilor din cadrul PNDR.

Masura 312 “Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-întreprinderi”

  • Fondurile disponibile sunt de 95.857.420,00 Euro.
  • Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect din cadrul Masurii 312 este de 200.000 Euro.
Consultati Ghidul Solicitantului

Masura 313 “Încurajarea activitatilor turistice”
  • Fondurile disponibile pentru sunt de 108.844.555, 00 Euro, din care 70.748.961,00 Euro pentru componenta a), 18.503.574,00 Euro pentru componenta b), 16.326.683,00 Euro pentru componenta c) si 3.265.337,00Euro pentru componenta d).
  • Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect din cadrul Masurii 313 este de 200.000 Euro.
Consultati Ghidul Solicitantului

Depunerea proiectelor se va face la sediile OJPDRP, în intervalul orar 09:00 – 14:00. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri. Pentru a fi selectat pentru finanţare proiectul trebuie să depăşească punctajul minim prevăzut pentru fiecare măsură, conform Ghidului Solicitantului. Procedura de selectie va fi afişată pe site-urile APDRP-ului, MADR-ULUI şi la fiecare CRPDRP şi OJPDRP. Termenul limită de depunere pentru această sesiune de cereri de proiecte este: 30 octombrie 2008, ora 12.00. Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare depuse în această sesiune se va face după aprobarea Raportului de Selecţie de către Directorul General al Autorităţii de Management. APDRP va notifica în scris şi prin intermediul paginii de internet www.apdrp.ro pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluărilor cererilor de finanţare depuse de către aceştia la sediile APDRP.

Informaţii detaliate privind accesarea şi derularea Măsurilor de mai sus la 021 - 310.16.35 sau scrieti la adresa Bucureşti, Str. Grădina cu Cai, nr. 3A, sector 5 sau promovare@apdrp.ro.

Sursa: APDRP