Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POC 4.1.1 - Investiții în activități productive, mai aproape de lansare! Varianta consolidată a ghidului a fost publicată

AM POC a publicat ieri, 18 iulie 2022, varianta consolidată în urma consultării publice a Ghidului solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor, tip de proiect „Investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență” – Axa prioritară 4, Acțiunea 4.1.1 – „Investiții în activități productive”.

Beneficiarii acestui apel de proiecte sunt:

  • pentru granturile de investiții sub forma de ajutor de minimis - Microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectoarele eligibile prevăzute în Anexa nr. 12, menționate mai jos:
    • Clasa P– Învățământ;
    • Clasa Q – Sănătate și asistență socială;
    • Clasa S – Alte activități de servicii.
  • pentru granturile de investiții sub forma de ajutor de stat – Microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectoarele eligibile prevăzute în Anexa nr. 13, menționate mai jos:
    • Clasa C – Industria Prelucrătoare (fără codurile 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției); 
    • Clasa F – Construcții; 
    • Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor; 
    • Clasa H – Transport și depozitare; 
    • Clasa I – Hoteluri și restaurante potrivit anexei nr. 13

Alocarea indicativă a apelului de proiecte este de 238.760.397 euro, din care 200.000.000 euro FEDR-REACT EU, iar 38.760.397 euro cofinanțare de la bugetul de stat, astfel:

  • schema de ajutor de minimis în valoare de 59.690.099 euro - granturi destinate investițiilor necesare capacităților de prestare de servicii, din care 50.000.000 euro FEDR-REACT-EU și 9.690.099 euro cofinanțare de la bugetul de stat;
  • schema de ajutor de stat în valoare de 179.070.298 euro - granturi destinate investițiilor în retehnologizare necesare capacităților de producție, din care 150.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT EU și 29.070.298 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat.

Valoarea granturilor acordate

  • pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii se acordă sub formă de ajutor de minimis între minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în limita de maximum cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019;
  • pentru investiții necesare retehnologizării, care se acordă pe proiect și beneficiar, sub formă de ajutor de stat, se determină în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019, fiind cuprinsă între 50.000 euro și maximum 500.000 euro.

Tipuri de activități eligibile:

  1. modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
  2. dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente. 

Criteriile avute în vedere la evaluarea tehnică și financiară și punctajul acordat pe fiecare criteriu în parte sunt următoarele:

  • Scăderea Cifrei de Afaceri la 31.12.2020 față de 31.12.2019, ca urmare a crizei COVID -  15 puncte
  • Scăderea ratei profitului operațional aferent exercițiului financiar 2020 în raport cu exercițiul financiar 2019 ținând cont de valorile rezultatului exercițiului financiar ca urmare a crizei COVID  – 35 puncte
  • Rata rentabilității activității operaționale în exercițiul financiar  2019 – 30 puncte
  • Investiția este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) / Banca Naţională a României (BNR) - 5 puncte: 
  • Creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate a proiectului  - cifra de afaceri împărțită la numărul mediu de angajați (anul de referință este 2020, iar numărul de angajați în anul 3 de sustenabilitate trebuie să fie cel puțin egal cu cel din anul 2020)  - 15 puncte

Criteriu suplimentar

In situația în care s-a realizat tranzacţionarea unor părţi sociale înainte cu 90 de zile de depunerea cererii de finanţare, solicitanţii vor fi penalizaţi prin scăderea a 5 puncte din punctajul total realizat.

Potrivit documentului, apelul va fi deschis timp de 7 zile calendaristice. Conform MIPE, lansarea apelului se face la 16 august 2022, iar semnarea contractelor de finanțare are lor în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2022.

Descarcă ghidul consolidat

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MIPE 

Vizualizări: 3283