Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

HG privind aprobarea Contractului de finanțare dintre Guvernul României și Fondul European de Investiții privind Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare din cadrul PNRR, în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat miercuri, 11 ianuarie 2022, în consultare publică, Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Contractului de finanțare dintre Guvernul României și Fondul European de Investiții privind Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare din cadrul PNRR, semnat la București la 30.12.2021.

Sprijinul financiar se acordă sub formă de finanțări nerambursabile și împrumuturi, pe baza planurilor naționale de redresare și reziliență  transmise Comisiei Europene (COM) de către SM și aprobate prin decizii de punere în aplicare ale Consiliului.

Componenta 9 a PNRR, denumită „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, include o serie de reforme și investiții menite să consolideze mediul de afaceri din România, între care și „Investiția 2 – Instrumente financiare pentru sectorul privat”. Aceasta include mai multe subcomponente sub formă de instrumente financiare, în valoare totală de 1,25 mld euro. Astfel, trei subcomponente sunt propuse a fi implementate prin compartimentul pentru România din cadrul programului InvestEU de către Fondul European de Investiții, denumit în continuare FEI și de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, denumită în continuare BERD, respectiv:

  • Subcomponenta 2.1: Garanția de portofoliu pentru Reziliență, cu o alocare de 300 milioane euro;
  • Subcomponenta 2.2: Garanția de portofoliu pentru Acțiune climatică, cu o alocare de 200 milioane euro;
  • Subcomponenta 2.5: Instrumentul financiar pentru investiții în eficiență energetică în sectorul rezidențial și al clădirilor, cu o alocare de 50 milioane euro.

De asemenea, două subcomponente sunt propuse a fi implementate prin încredințare directă:

  • Subcomponenta 2.3 pentru IMM-uri și întreprinderile cu capitalizare medie (mid-caps): Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare, cu o alocare de 400 milioane euro, prin semnarea unui contract de finanțare cu FEI;
  • Subcomponenta 2.4 Fond de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, cu o alocare de 400 milioane euro.

Prin instrumentul de capital de risc vor fi selectați până la 20 de intermediari financiari pentru o sumă alocată de cca. 400 mil EUR (inclusiv comision de management).

Sumele medii investite pe categorii de beneficiari finali, conform Componentei 9 din PNRR, pot fi estimate astfel:

  • 50.000-200.000 euro pentru start-up-uri;
  • 200.000 – 3.000.000 euro pentru companii în stagii incipiente de creștere;
  • 3.000.000 – 5.000.000 euro pentru întreprinderi în etape avansate de creștere;
  • peste 5.000.000 euro pentru midcaps;
  • 5.000.000 – 20.000.000 euro pentru proiecte de tip energie regenerabilă sau biomasă.

Descarcă Proiectul de HG

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării (n.r. 11 ianuarie 2022). Propunerile și sugestiile pot fi transmise la adresa de e-mail acte.normative@mfe.gov.ro sau completând formularul disponibil aici.  

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MIPE

Vizualizări: 697