Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: 1.680 tineri vor fi sprijiniți să reia școala

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis ieri, 21 septembrie 2021, faptul că au fost lansate patru proiecte cu o valoare totala de 16,8 milioane lei din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman.

Acestea vor sprijini 1. 680 tineri care nu mai sunt la școală și nici nu lucrează să reintre în învățământ și să se pregătească pentru un loc de muncă, prin programe de tip „A doua Șansă”.

Prin proiectele lansate, cei 1.680 tineri din diferite regiuni se pot întoarce la educație prin programe de tip „A doua șansă”. Conform comunicatului, dintre aceștia, 10% vor fi din minoritatea roma, iar 30% din mediul rural, tinerii aparținând acestor grupuri fiind cei mai afectați de fenomenul părăsirii timpurii a sistemului educațional.

La începutul acestei luni, alte 99 proiecte POCU dedicate tinerilor NEETS au fost aprobate și o parte deja semnate la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, se arată în comunicat. Acestea vizează măsuri de sprijin și consiliere pentru orientare profesională pentru 60.000 persoane, iar 1.500 vor fi ajutați să își deschidă propria afacere cu fonduri de câte 25.000 euro.

MIPE a lansat luni, 20 septembrie 2021, în consultare publică, Ghidul pentru acordarea de subvenții angajatorilor care angajează tineri NEETs, inclusiv monitorizarea obligațiilor asumate de angajatori. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 196