Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri de 5 miliarde euro pentru sprijinirea oamenilor, companiilor și țărilor afectate de retragerea Regatului Unit din UE

Finalul perioadei de tranziție Brexit, pe 31 decembrie 2020, a marcat sfârșitul liberei circulații a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalului între UE și Regatul Unit. Acest lucru a atras consecințe negative pe plan social și economic pentru oameni, companii și administrația publică de ambele părți.

Pentru a ajuta cetățenii europeni să se adapteze la schimbări, în iulie 2020 liderii UE au ajuns la un acord pentru crearea Rezervei de ajustare la Brexit, un fond în valoare de 5 miliarde euro (în prețurile anului 2018) ce vor fi alocate până în 2025. Statele UE vor începe să primească aceste resurse începând din decembrie, după aprobarea lor în Parlament. Deputații europeni sunt așteptați să voteze asupra fondului în sesiunea plenară din septembrie.

Cât va primi fiecare țară?

Fondul va ajuta toate țările UE, însă planul este ca țările și sectoarele cele mai grav afectate de Brexit să primească cel mai mult sprijin. Irlanda este cap de listă, urmată de Olanda, Franța, Germania și Belgia.

Trei factori sunt luați în considerare pentru a determina suma alocată pe țară:

  • volumul comerțului cu Regatul Unit
  • valoarea pescuitului în zona economică exclusivă a Regatului Unit
  • mărimea populației din zonele maritime situate în vecinătatea Regatului Unit

Ce se poate finanța cu aceste fonduri?

Doar măsurile stabilite special pentru a contracara consecințele negative ale ieșirii Regatului Unit din UE vor fi eligibile pentru finanțare. Acestea pot include:

  • Investiții în crearea de locuri de muncă, inclusiv programe de lucru pe termen scurt, recalificare profesională și formare profesională
  • Reintegrarea cetățenilor UE care au părăsit Regatul Unit în urma Brexit
  • Sprijinirea companiilor (în special afacerile mici și mijlocii), a lucrătorilor independenți și a comunităților locale
  • Construirea de facilități vamale și asigurarea funcționării controalelor de frontieră, fitosanitare și de securitate
  • Scheme de certificare și acordare de licențe

Acest fond va acoperi cheltuielile realizate între 1 ianuarie 2020 și 31 decembrie 2023.

Pescuitul și sectorul bancar

Guvernele naționale sunt libere să decidă câți bani să aloce fiecărui domeniu. Totuși, țările care depind semnificativ de activități de pescuit în zona economică exclusivă a Regatului Unit trebuie să asigure o sumă minimă din fondurile ce le revin pentru pescuitul de coastă la scară mică, precum și pentru comunitățile locale și regionale care depind de activități de pescuit.

Sectoarele financiar și bancar, care ar putea să beneficieze de pe urma Brexit, sunt excluse de la acordarea de fonduri.

Sursa: Parlamentul European

Vizualizări: 127