Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 11 milioane de lei fonduri Regio pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale, recreative și a spațiilor publice urbane

Municipiul Odorheiu Secuiesc din județul Harghita atrage pentru dezvoltare peste 30 milioane euro, din care mai mult de 16 milioane euro pentru infrastructura de mobilitate urbană. Ultimul contract semnat în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020 vizează îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, respectiv a serviciilor educaționale, recreative și a spațiilor publice urbane, conform unui comunicat oficial al Agenției de Dezvoltare Regională Centru din data de vineri, 20 august 2021.

Proiectul cu titlul ”Îmbunătățirea calității vieții populației din Municipiul Odorheiu Secuiesc” are o valoare totală de peste 11,7 milioane lei și este finanțat în cadrul Axei Prioritare 13 a Programului Operațional Regional 2014-2020, ca și inițiativa contractată tot la ADR Centru în urmă cu doi ani, pentru modernizarea Cetății ”Szekely Tamadt” și a zonei adiacente acestui obiectiv de patrimoniu.

Buget proiect și program finanțare:

Fondurile europene nerambursabile, în valoare de aproximativ 2,44 milioane euro, obținute prin semnarea contractului, sunt alocate în cadrul Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 13.1, care finanțează cererile de finanțare pentru ”sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, prin oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”. Valoarea totală a acestui proiect este de 11.720.058,64 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 11.360.293,18 lei, în cuantum de 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului, diferența constând în contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile.

Termen finalizare proiect: Conform estimării Beneficiarului investițiile vor finalizate până la 31.12.2023.

Principalele activități prevăzute în proiect sunt:

Prin implementarea activității A: ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii principale a Școlii Gimnaziale Tompa Laszlo”, se vor realiza ample lucrări de modernizare la clădirea actuală a școlii, având o suprafață construită de 779 mp, care va fi extinsă cu un corp nou de clădire, în care se vor amenaja trei săli de clasă, o sală de sport și o sală multifuncțională. În noua construcție, modernizată, se vor reface toate instalațiile electrice, sanitare și de încălzire. Totodată, clădirea se va dota cu mobilier, echipamente IT și echipamente sportive pentru sala de sport nou înființată. În urma realizării investiției suprafața construită a clădirii va fi de 924,22 mp.

În ceea ce privește activitatea B: „Reabilitarea și modernizarea terenului de sport și a locului de joacă pentru copii din interiorul Parcului Central Municipal”, va fi reabilitat terenului de sport existent, pentru a fi transformat într-un teren de sport multifuncțional destinat practicării diferitelor sporturi: minifotbal, baschet, tenis, squash și escaladă. Se propune și modernizarea, extinderea și dotarea terenului de joacă pentru copii. Astfel va fi realizată o zonă alcătuită din diferite tipuri de echipamente de joacă, selectate conform grupelor de vârstă, oferind oportunități pentru diferite activități care stimulează învățarea prin joc și prin procese interactive, dar și zone comune, cu jucării destinate pentru toți copiii, cu scopul de a asigura un loc de adunare pentru toate grupele de vârsta în activități diferite, chiar și împreună cu părinții.

Locul de joacă pentru copii se realizează pe o suprafață de 4.094 mp, iar terenul de sport se realizează pe o suprafață de 4.246 mp.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 177