Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Competiție națională dedicată antreprenoarelor din România, derulată de Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR. Înscrierile sunt deschise!

Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR (OFA UGIR) derulează competiția „OFA Startup Angels”,  concurs de pitching care are ca principal obiectiv susținerea succesului afacerilor antreprenoarelor românești.

Formatul cuprinde 6 competiții regionale cu juriu (Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, București) și 6 competiții regionale cu votul publicului.

Concurentele rămase în competiție după alegerea regională a juriului vor intra în competiția votul publicului. La finalul acestei etape, câștigătoarea „Alegerii publicului” se califică în finala competiției, din 12 noiembrie, care va avea loc la București.

Condițiile de înscriere:

  • Compania are minimum 50% acționariat feminin;
  • Compania are cel puțin 12 luni de activitate, calculate din luna înregistrării la Registrul Comerțului;
  • Compania a avut în anul 2020 o cifră de afaceri de maximum 490.000 ron (fără TVA);
  • Compania deține un site de prezentare sau o platformă online (magazin online, pagină de facebook, instagram) pentru produsele/serviciile oferite;
  • Concurenta completează în întregime chestionarul de înscriere;
  • Concurenta încarcă planul de afaceri solicitat, până la data limită admisă.

Premiile oferite

Competiția regională:

  • Locul I
    • înscrierea automată în finala concursului, care se va organiza în 12 Noiembrie, în București
    • un an de membership gratuit în organizația OFA UGIR
    • premii în servicii și produse, oferite de sponsorii competiției regionale
  • Locul II
    • premii în servicii și produse oferite de sponsorii competiției regionale, în valoare de 1000 euro, oferite de sponsorii competiției regionale
    • un an de membership gratuit în organizația OFA UGIR
  • Locul III
    • premii în servicii și produse, oferite de sponsorii competiției regionale în valoare de 500 euro
    • un an de membership gratuit în organizația OFA UGIR

Competiția finală:

  • Locul I
    • premiul de 10.000 euro, oferit astfel: 5000 euro în Ron, plătibili la cursul BNR, din ziua competiției
    • 5000 euro sub formă de servicii și produse, oferite de către sponsorii evenimentului
  • Locul II
    • premiul de 5.000 euro, oferit astfel: 2000 euro în Ron, plătibili la cursul BNR, din ziua competiției
    • 3.000 euro sub formă de servicii și produse, oferite de către sponsorii evenimentului
  • Locul III
    • premiul de 3.000 euro, sub formă de servicii și produse, plătibili la cursul BNR, din ziua competiției, oferit de către sponsorii evenimentului

Candidatele se pot înscrie pe platforma www.ofa.ugir.ro până la data de 9 septembrie 2021, ora 23:59.

Mai multe detalii privind competiția sunt disponibile aici.

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 1749