POIM: A fost semnat un contract de finanțare pentru două avioane destinate situațiilor de urgență

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin reprezentanții Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviație, în calitate de beneficiar, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul Air Ambulance, conform unui comunicat emis ieri, 26 iulie 2021.

Din fondurile alocate prin acest proiect, Inspectoratul General de Aviație va achiziționa două avioane noi mediu curier, capabile să transporte minim 2 pacienți în stare critică, pe o rază de 2.000 km.

Proiectul contribuie la îmbunătățirea capacității de reacție la dezastre, prin dotarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu mijloace aeriene moderne pentru transport medical pe distanțe medii și mari, iar datorită noilor achiziții, se va reduce timpul mediu de răspuns al intervențiilor de urgență, de la 12.52 minute la 12.05 minute, se arată în comunicat.

Valoarea totală a proiectului este de 148.039.178,09 lei. Beneficiar este Inspectoratul General de Aviație, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Sursa: MIPE