Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Apelul pentru HoReCa va fi lansat în curând! Potențialii beneficiari sunt sfătuiți să pregătească din timp raportul de expertiză contabilă sau, după caz, raportul de audit

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că în perioada următoare va fi lansat apelul de proiecte pentru granturile de ajutor de stat pentru industria HORECA, instituite în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit actului normativ, baza de calcul a ajutorului va trebui certificată şi asumată de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri CECCAR, selectați şi remunerați de către aplicant. La alegere, baza de calcul poate fi certificată de către un auditor financiar sau o firmă de audit, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectați şi remunerați de către aplicant, a transmis MEAT.

În aceste condiții, Ministerul Economiei face apel la potențialii beneficiari să pregătească din timp raportul de expertiză contabilă, întocmit conform reglementărilor CECCAR – Standardului profesional nr. 35 „Expertize contabile” sau, după caz, a raportului de audit, întocmit conform ISRS 4400 „Misiuni pe baza procedurilor convenite”.

Alături de raport, ar trebui întocmită și anexa la acesta (raportul sinteză), asumat de expertul contabil/auditorul financiar. Anexa la raport va fi realizată conform Anexei nr. 7 la procedura de implementare a schemei, care este în consultare publică, alături atât de restul anexelor, cât și de procedura de implementare a schemei, pe o perioadă de 10 zile, începând cu data de 24 mai 2021. Mai multe informații sunt disponibile aici.

Sursa: MEAT

Vizualizări: 993