Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

CE: 7 noi apeluri lansate în cadrul programului „Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori”

Comisia Europeană a anunțat la sfârșitul lunii aprilie 2021 deschiderea a 7 noi apeluri în cadrul programului „Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori”.

Noul program CERV a fost conceput cu scopul de a susține una din prioritățile majore ale Comisiei cu privire la consolidarea și promovarea drepturilor și valorilor UE.

Bugetul total de 1,55 miliarde euro pentru următoarea perioadă de 7 ani și reprezintă cel mai mare fond UE acordat pentru promovarea și protejarea drepturilor fundamentale, a statului de drept și a democrației în interiorul UE.

Pentru perioada 2021-2022 au fost alocate 292 de milioane de euro.

Finanțarea va permite transpunerea obiectivelor UE în rezultate practice pe teren, oferind oportunități de finanțare importante pentru organizațiile societății civile, active de la nivel local, regional, național și transnațional, implicate în respectarea valorilor și drepturilor UE. Programul este format din patru piloni:

  1. Valorile Uniunii - pentru protejarea și promovarea valorilor Uniunii;
  2. Egalitate, drepturi și egalitate de gen - promovarea drepturilor, nediscriminării și egalității, inclusiv egalitatea de gen și promovarea unei abordări incluzive, nediscriminatorii;
  3. Implicarea și participarea cetățenilor - promovarea implicării și participării cetățenilor la viața democratică a Uniunii și a schimburilor de experiență între cetățenii diferitelor state membre, precum și creșterea nivelului de conștientizare cu privire la istoria europeană comună;
  4. Daphne - prevenirea și combaterea violenței bazată pe gen și împotriva copiilor.

În cadrul acestor piloni, CE a publicat următoarele apeluri:

Pilonul 1: Valorile Uniunii

  • Apel de propuneri de acorduri-cadru de parteneriate de 4 ani pentru sprijinirea rețelelor europene, a organizațiilor societății civile active la nivelul UE și a grupurilor de reflecție europene în domeniile valorilor Uniunii.
  • Granturi operaționale acordate partenerilor-cadru activi în domeniile valorilor Uniunii.

Pilon 2: Egalitate, drepturi și egalitate de gen

  • Apel de propuneri pentru promovarea egalității și combaterea rasismului, xenofobiei și discriminării.
  • Apel de propuneri pentru protejarea și promovarea drepturilor copilului.
  • Apel de propuneri limitate/restricționate pentru Autoritățile naționale pentru Protecția Datelor în contactarea părților interesate de legislația privind protecția datelor.

Pilon 3: Implicarea și participarea cetățenilor

  • Apel de propuneri privind comemorarea europeană

Pilon 4: Daphne

  • Apel de propuneri pentru prevenirea și combaterea violenței de gen și a violenței împotriva copiilor.

Comisia a anunțat că în decursul următoarelor săptămâni vor fi deschise și alte noi apeluri de proiecte.

Elena Buzilă,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Comisia Europeană

Vizualizări: 454