Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCA: Peste 200 proiecte depuse pe apelurile pentru consolidarea capacității ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local

Ieri, 31 martie 2021, ca urmare a închiderii sesiunii de depunere pe apelurile POCA/659/2/1 - CP 14/2021: Consolidarea capacității ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, au fost înregistrate 192 de proiecte depuse pe apelul adresat regiunilor mai puțin dezvoltate și 34 proiecte pe apelul destinat regiunii mai dezvoltate, București-Ilfov.

Cele două apeluri au fost lansate la 19 ianuarie 2021 și s-au adresat:

  • ONG-urilor (inclusiv structurile asociative ale autorităților administrației publice, camerele de comerț) și
  • Partenerilor sociali (organizaţii sindicale, organizații patronale, precum și formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică).

Bugetul total disponibil este de:

  • 17.000.000 lei – regiuni mai puțin dezvoltate;
  • 4.250.000 lei – regiunea mai dezvoltată.

În cadrul ambelor apeluri putea fi solicitată o finanțare cuprinsă între 150.000 lei și 425.000 lei.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: AM POCA 

Vizualizări: 498