Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Civic Europe Idea Challenge: Finanțări de până la 35.000 de euro pentru proiecte locale de implicare civică

MitOst și Sofia Platform, cu finanțare din partea Stiftung Mercator, au lansat Civic Europe Idea Challenge, un incubator pentru programe civice, organizații și persoane cu inițiative la nivel local din Europa Centrală, de Est și de Sud. Ashoka este partener oficial în România.

Programul vizează identificarea a până la 20 proiecte locale pe care să le susțină financiar cu granturi de până la 35.000 euro.

E deja bine cunoscut faptul că pandemia COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra vieților tuturor oamenilor, cu atât mai mult asupra celor din categorii considerate vulnerabile. Viața în comunitate sau cartiere a fost pusă la încercare, iar nevoile de bază au fost principalul punct de motivație spre implicare și colaborare. Din nefericire, în spațiile unde implicarea civică și socială a fost redusă, inegalitățile dintre oameni s-au accentuat.

Organizațiile care prezintă posibilitățile de a trăi în diversitate și de a rămâne deschise și tolerante funcționează cel mai eficient la nivel local, adresând nevoile specifice ale comunităților din afara marilor centre urbane. Munca lor poate fi considerată, de asemenea, „o practică vie a democrației”, prin contribuția activă la dezvoltarea unor comunități active și la consolidarea coeziunii civice. Aceste gen de inițiative sunt căutate prin intermediul Civic Europe Idea Challenge, iar cei interesați să aplice pot face asta până pe 26 aprilie 2021. Mai multe detalii pot fi regăsite pe site-ul programului.

„Suntem foarte încântați și bucuroși să colaborăm cu Ashoka România și așteptăm cu nerăbdare idei interesante care vor să consolideze implicarea civică și participarea socială și politică la nivel local. Vrem să ajungem dincolo de „suspecții obișnuiți” ai rețelelor noastre, să explorăm mai în profunzime activitatea organizațiilor societății civile înrădăcinate local din Europa Centrală, de Est și de Sud, deoarece credem că schimbările societale încep la nivel local.” a declarat Lisa Gimbert, Program Manager Civic Europe.

Organizațiile mici și persoanele care se preocupă de sănătatea civică a comunităților locale au nevoie de spații în care proiectelor lor să fie auzite, să fie susținute și rețele de oameni care să le dea zvâcul pentru a construi bazele cetățeniei active. Ne bucurăm că și anul acesta Ashoka este partenerul Civic Europe în România și putem fi alături de aplicanți din toată țara!” a completat Ovidiu Condurache, Community Builder & Ashoka Fellows Scouter Ashoka Romania.

Ediția de anul trecut a avut și o idee câștigătoare din România, proiectul Organizing for power al Centrului de Resurse pentru participare publică numărându-se printre beneficiarii de suport financiar pentru implementare.

Civic Europe Idea Challenge 2021 are următoarele etape:

  • Înscrierea proiectelor până la data de 26 aprilie 2021 (aplicațiile se completează doar în limba engleză, iar după încărcarea proiectelor, acestea pot fi modificate până la termenul limită)
  • Anunțarea proiectelor de pe lista scurtă la începutul lunii iulie 2021
  • Derularea interviurilor și selecția câștigătorilor în perioada iulie – august 2021
  • Anunțarea câștigătorilor în septembrie 2021
  • Implementarea proiectelor câștigătoare în perioada octombrie 2021 - noiembrie 2022

Sunt eligibile proiecte adresate comunităților locale care:

  1. Contribuie la consolidarea cetățeniei active: ideile de proiect ar trebui să consolideze implicarea civică și participarea socială și politică la nivel local, în mod ideal prin educație civică. Ideile de proiect ar trebui să încurajeze acțiuni colective pentru a aborda problemele locale și pentru a îmbunătăți calitatea vieții comunității. Acestea ar trebui să ajute membrii comunității să fie auziți și să se implice activ în procesul decizional și de implementare a proiectelor comunale sau a politicilor locale care îi afectează.
  2. Dialog deschis: idei care să angreneze comunitatea în dialog în jurul unui subiect relevant la nivel local. Scopul ar trebui să fie acela de a aduce împreună oameni care nu sunt de obicei în contact și care aduc la masă perspective diferite sau total opuse asupra unui subiect.
  3. Se desfășoară în regiuni relevante: inițiativele sunt active în comunități și regiuni lipsite de coeziune civică. Coeziunea civică scăzută este adesea un fenomen observat în afara marilor centre urbane, în orașele mai mici și în zonele rurale și caracterizate prin: puține posibilități de implicare socială și politică, puține oportunități de educație civică și lipsă de cunoștințe privind drepturile civile, îndatoririle și participarea politică, lipsa de încredere, acceptare, solidaritate și legătură între grupuri și indivizi din comunitate, lipsa infrastructurii civice, cum ar fi centrele comunitare, bibliotecile, muzeele, spațiile publice de întâlnire, organizațiile societății civile, accesul la procesele de elaborare a politicilor locale
  4. Urmăresc impactul social pe termen lung: idei de proiecte care să aibă un impact pozitiv pe termen lung asupra dezvoltării comunității. Proiecte care doresc cu adevărat să înțeleagă grupul țintă, provocarea socială locală, părțile interesate implicate și urmăresc să abordeze soluții complexe, pentru a vedea tiparele și modalitățile care stau la baza influenței sistemului.

Pentru mai multe detalii puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări.

Pentru organizațiile care sunt interesate, Ashoka poate să vă ajute:

  • Înainte de a aplica: sprijin în a valida dacă ideea ta este potrivită pentru Civic Europe Idea Challenge și îndrumare privind completarea formularului online,
  • Pentru a întelege mai bine această oportunitate: în luna aprilie va fi organizat un webinar pentru a răspunde oricăror întrebări legate de oportunitate,
  • În timpul perioadei de aplicare: suport în a-ți îmbunătăți aplicația încărcată în platformă.

Despre Ashoka

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor în primele 5 ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România, având ca partener strategic Fundația Româno-Americană, unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale.

Despre MitOst

MitOst a fost fondată în 1996 de alumni Robert Bosch Stiftung și alți pasionați de voluntariat care au avut ca scop dezvoltarea unei platforme pentru crearea de rețele și schimbul de bune practici. Acum MitOst este o asociație cu aproximativ 1.400 de membri în 45 de țări, 10 grupuri de alumi, mai multe programe de cooperare și numeroase proiecte internaționale care favorizează schimbul cultural, cetățenia activă, coeziunea socială și dezvoltarea urbană și rurală durabilă - dincolo de granițele culturale, sectoriale sau lingvistice.

Persoană de contact: Ovidiu Condurache, Ashoka România

Vizualizări: 1693