Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Jurnaliștii din toată lumea sunt încurajați să își depună candidaturile în cadrul celei mai noi ediții a Premiului pentru Jurnalism „Lorenzo Natali”

Începând cu data de ieri, 1 martie 2021, s-au deschis înscrierile în cadrul Premiului „Lorenzo Natali”, aflat sub egida Comisiei Europene și care îi omagiază pe jurnaliștii din întreaga lume pentru reportajele lor curajoase și pentru poveștile lor despre oameni și despre planetă, care scot la iveală unele dintre cele mai mari provocări ale zilelor noastre și prezintă soluții inspirate pentru a le contracara.

Dezvoltarea durabilă în centrul atenției

Timp de aproape trei decenii, Premiul pentru Jurnalism „Lorenzo Natali” a recompensat reportajele temerare, de înaltă calitate, despre chestiuni stringente precum:

  • combaterea inegalităților și a sărăciei și crearea de locuri de muncă;
  • promovarea unei dezvoltări durabile care să respecte oamenii și planeta;
  • protejarea mediului înconjurător, a biodiversității și a climei;
  • conectarea cetățenilor la internet și facilitarea comerțului online;
  • asigurarea accesului unui număr mai mare de persoane la educație, la formare și la asistență medicală;
  • consolidarea păcii, a democrației și a drepturilor omului.

Cine poate candida?

Jurnaliștii din întreaga lume pot depune o singură candidatură în una dintre aceste trei categorii:

  • Marele Premiu: pentru reportaje publicate de o instituție media cu sediul în una dintre țările partenere ale Uniunii Europene.
  • Premiul Europa: pentru reportaje publicate de o instituție de presă cu sediul în Uniunea Europeană.
  • Premiul pentru cel mai bun reportaj al unui tânăr jurnalist: pentru reportaje realizate de jurnaliști cu vârsta sub 30 de ani, publicate de o instituție media cu sediul în Uniunea Europeană sau în una dintre țările sale partenere.

Cum poate fi depusă candidatura?

Candidatura poate fi depusă online. Perioada de înscriere a început de ieri, 1 martie, și se încheie la 19 aprilie 2021, ora 23:59, ora Europei Centrale (CET).

Cine selectează câștigătorii?

Un mare juriu format din jurnaliști și specialiști renumiți din domeniul dezvoltării internaționale din întreaga lume va alege câștigătorii pentru fiecare categorie.

Fiecare câștigător va primi un premiu în valoare de 10 000 EUR. Câștigătorului la categoria „Cel mai bun reportaj al unui tânăr jurnalist” i se va oferi, de asemenea, șansa de a colabora cu un partener media.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul ceremoniei de decernare a Premiului pentru Jurnalism „Lorenzo Natali” (data urmează să fie confirmată).

Sursa: Comisia Europeană

Vizualizări: 127