Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 „Bunăstarea animalelor”

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat marți, 9 februarie 2021, faptul că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 „Bunăstarea animalelor”, care au depus cerere de plată și care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul de angajament 2021.

Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2021, pentru Măsura 14 „Plăți în favoarea bunăstării animalelor” - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.

În adeverință este înscrisă valoarea de 85% din suma solicitată în cererea de plată aferentă anului de angajament 2021.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2021.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

Sursa: APIA

Vizualizări: 123