Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023: Discuții privind suplimentarea bugetului și completarea listei referitoare la obiectivele de investiții

Ministerul Culturii a trasmis faptul că organizarea eficientă, cu accent pe rezultate, a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii (CEaC) 2023 este o prioritate a instituției, iar în acest sens, vineri, 5 februarie 2021, ministrul Culturii și primarul municipiului Timișoara au discutat cu precădere despre două teme care acum sunt de interes major: suplimentarea bugetului și completarea listei privind obiectivele de investiții, se arată în comunicatul oficial.

După succesul avut de orașul Sibiu în calitatea sa de CEaC, așteptările sunt mari, așa că vom face tot posibilul ca Ministerul Culturii să colaboreze și să susțină instituțiile locale în atingerea acestui deziderat. Avem 2 ani în care parteneriatul între instituții și mediul cultural trebuie consolidat, în care orașul Timișoara poate și trebuie să devină un exemplu de susținere a exprimării artistice și a dezvoltării comunitare”, a declarat ministrul Gheorghiu.

Sursa: Facebook | Ministerul Culturii

Vizualizări: 90