Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Observațiile Comisiei Europene asupra PNRR: Nu sunt formulate reforme foarte clare

Consultările pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență au continuat ieri, 3 februarie 2021, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene prin dezbaterea propunerilor privind două domenii esențiale pentru dezvoltarea României: Sănătate și Educație. Au participat reprezentanții ministerelor de linie și ai altor entități relevante în aceste domenii.

În cadrul dezbaterilor, Marius Vasiliu, secretar de stat MIPE, a anunțat partenerii de dialog că tocmai au fost primite observații de la Comisia Europeană.

Am primit observații de la Comisia Europeană asupra unor componente ale PNRR. Totodată am constatat că deși în decembrie se afirma că nu au fost formulate observații asupra Planului, realitatea este că România nu a transmis de fapt un Plan ci doar niște bucăți. Un prim aspect pe care-l semnalează Comisia este absența formulării unor reforme foarte clare și totodată faptul că acele părți ce au fost transmise nu respectă cerințele Regulamentului”, a subliniat oficialul MIPE, inclusiv faptul că propunerile sunt formulate în sensul unei liste de proiecte și nu angajamente de reforme, cum ar trebui.

În cadrul dezbaterii privind Sănătatea, reprezentanții ministerului de linie au propus ca finanțările din PNRR să fie utilizate pentru îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în mediul rural și în micile localități urbane, creșterea siguranței pacientului și prevenirea bolilor cardiovasculare care contribuie la creșterea mortalității.

În cadrul celei de a doua reuniuni au fost discutate propuneri pentru finanțarea Educației. Reprezentanții Ministerului Educației au subliniat că nu au fost consultați pe marginea documentului transmis în decembrie Comisiei Europene. Totodată, au afirmat faptul că, având în vedere observațiile Comisiei, în ceea ce privește domeniul educației, sunt obligați „să o ia de la zero”. Reprezentanții MIPE au explicat că prin PNRR va putea fi sprijinită dezvoltarea infrastructurii, asigurarea accesului egal la o educație de calitate, precum și dezvoltarea programelor de tip „Școală după școală”.

Detalii privind prima zi de consultări

Detalii privind ziua 2 de consultări

Astăzi, 4 Februarie 2021, este prevăzută cea de-a patru zi de consultări pentru actualizarea PNRR, fiind vizate domeniile Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 372