Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Valea Jiului va beneficia de fonduri prin Mecanismul pentru o tranziție justă

Marți, 26 ianuarie 2021, în cadrul unei întâlniri dintre președintele Consiliului Județean Hunedoara, administratorul public al județului și primarii localităților din Valea Jiului, s-a discutat despre proiectele care pot fi finanțate prin Mecanismul pentru o tranziție justă, a transmis CJ Hunedoara.

Conform comunicatului oficial, administrațiile locale din Valea Jiului urmează să creioneze, într-un termen scurt, nevoile în plan local care pot face obiectul unor proiecte care vizează dezvoltarea regiunii, iar săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire cu edilii din Valea Jiului pentru a corela proiectele care sunt finanțate prin diverse programe.

Am vrut să am această discuție cu colegii primari pentru a valorifica acest context favorabil generat de mecanismul de tranziție justă. Este un pas foarte important, pentru că așa, județul Hunedoara va transmite în termen scurt documentele pentru a obține fondurile alocate de Comisia Europeană", a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Comisia Europeană a înființat un „Mecanism pentru o Tranziție Justă”, care include un „Fond pentru Tranziția Justă”, care se va concentra asupra regiunilor și sectoarelor cele mai afectate de tranziție.

Fondul va sprijini diversificarea și reconversia economică a teritoriilor în cauză. Cu alte cuvinte, tot ce înseamnă susținerea investițiilor productive în întreprinderile mici și mijlocii, crearea de noi întreprinderi, cercetare și inovarea, reabilitarea mediului, energie curată, perfecționarea și recalificarea lucrătorilor, asistență pentru căutarea unui loc de muncă și incluziunea activă a programelor destinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și transformarea instalațiilor existente cu emisii mari de dioxid de carbon, atunci când aceste investiții conduc la reduceri substanțiale ale emisiilor și protejează locurile de muncă.

Sursa: Facebook | CJ Hunedoara

Vizualizări: 186