Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Consultare publică privind proiectul de Analiza Teritorială și a obiectivelor care urmează a fi finanțate prin Programul Interreg Next Bazinul Mării Negre 2021-2027

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg Next Bazinul Mării Negre 2021-2027, a demarat, din anul 2020, procesul de programare pentru viitorul program, aferent perioadei de programare 2021-2027.

Documentul a fost prezentat în cadrul ultimei întâlniri a Comitetului Comun de Programare al Programului, care cuprinde reprezentanți ai celor 9 state participante. În urma acestei întâlniri, pentru a asigura un proces de programare transparent, realizat într-un cadru partenerial extins, s-a decis demararea unui proces de consultare publică privind proiectul de Analiza Teritorială și a concluziilor prezentate de către acesta.

Actorii interesați sunt invitați să consulte proiectul de Analiza Teritorială şi să completeze un chestionar online, care are ca scop prioritizarea obiectivelor de politică și a obiectivelor specifice care urmează a fi finanțate prin Programul Interreg Next Bazinul Mării Negre 2021-2027.

Consultarea publică se desfășoară în perioada 11 ianuarie - 12 februarie 2021, iar proiectul de Analiza Teritorială și chestionarul online sunt disponibile aici.

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 185