Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MCTI initiaza o ampla campanie de informare despre sursele de finantare

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în parteneriat cu sectorul privat iniţiază o amplă campanie de informare despre sursele de finanţare
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a organizat astăzi 19.06 a.c., o întâlnire condusă de secretarul de stat, Zoltán Somodi, în vederea iniţierii unui roadshow de conferinţe de popularizare, cu tema “Fondurile structurale şi Societatea Informaţională”.

La eveniment au participat companii, firme de consultanţă, asociaţii IT&C şi reprezentanţi ai administraţiilor judeţene.

Roadshow-ului îşi propune să atragă atenţia asupra faptului că dezvoltarea societăţii informaţionale are un rol important în sfera afacerilor şi a serviciilor publice. De asemenea caravana de informare pe care o propune MCTI va constitui cadrul de creare a oportunităţilor pentru dialog social, prezentarea posibilităţilor acordate de serviciile tehnice şi informaţionale în atragerea fondurilor structurale, precum şi îmbunătăţirea parteneriatelor digitale la nivel orizontal şi vertical.

“Roadshow-ul reprezintă următoarea etapa a informării potenţialilor beneficiari asupra fondurilor destinate domeniului ITC. Iniţiativa completează seria de seminarii şi conferinţe dedicate prezentării finanţărilor europene, organizate de MCTI pe parcursul ultimului an”, a declarat Zoltán Somodi. „Este momentul pentru o abordare integrală despre utilizarea propriu zisă a fondurilor şi scrierea proiectelor de finanţare în funcţie de specificul fiecărui potenţial beneficiar. Prin dialog direct şi cu susţinerea experţilor vom putea oferi informaţiile legate de alte fonduri pentru domeniul ITC, precum şi prezenta bunele practici atât la nivel naţional cât şi european”, a adaugat el.

Această a doua etapă a prezentării fondurilor structurale la nivel naţional propune implicarea mediului privat şi al ONG-urilor pentru concentrarea eforturilor în vederea promovării programelor de finanţare în sectorul ITC.

Campania de informare se adresează în principal potenţialilor aplicanţi ai fondului Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, administraţiilor publice centrale şi locale, organizaţiilor non-guvernamentale (ONG-uri), companiilor private (IMM-uri), dar şi beneficiarilor altor tipuri de finanţări, cum ar fi programul de finanţări nerambursabile destinate sectorului IMM, din proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere.

Sursa: MCTI

Vizualizări: 87