Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiectul Ghidului aferent Programului Electric UP a fost publicat!

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a publicat ieri, 10 noiembrie 2020, proiectul ghidului aferent Programului Electric UP.

Obiectul programului îl reprezintă finanţarea intreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici din domeniul HoReCa pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere cuprinsă între 27 kWp-100 kWp, sisteme care folosesc sursele regenerabile de energie, nepoluante, precum și cel puțin o staţie de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare.

Printre cheltuielile eligibile se numără:

  • cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minim 27 kWp și maxim 100 kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; echipamente conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; contoare inteligente care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice instalat şi care permit colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
  • cheltuielile cu achiziţia a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare;
  • cheltuielile cu proiectarea, obținerea avizelor necesare, montarea şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice și staţiilor de reîncărcare, reprezentând maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului;

Este considerată cheltuială eligibilă taxa pe valoarea adăugată, TVA, dacă aceasta este nedeductibilă.

Finanţarea nerambursabilă se acordă în cuantum de maxim 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de 100 kWp și cel puțin o staţie de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare, reprezentând un suport financiar de până la 100% din cheltuielile eligibile.

În cadrul Programului se poate acorda, la solicitarea beneficiarului, un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate, conform H.G. nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice.

Conform proiectului de ghid, va exista o etapă de înscriere de 60 de zile și o etapă de depunere a proiectelor de aceeași durată.

Descarcă proiectul de ghid

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 2390