Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: Se transmit solicitări de clarificări în prima etapa a evaluării proiectelor dedicate copiilor cu părinți plecați în străinătate

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman a informat  că începând cu data de 15 octombrie 2020 solicitanții vor primi, prin sistemul informatic MySMIS 2014+, solicitări de clarificare de la Comisia de evaluare a proiectelor depuse în cadrul apelului de proiecte 784/6/24/ „Program pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate – Regiuni mai puțin dezvoltate”.

Solicitanții sunt rugați să verifice periodic contul MySMIS 2014+ și să răspundă, punctual, în termenul precizat în cadrul scrisorii de clarificare. În conformitate cu prevederile Ghidurilor solicitantului – condiții specifice, Comisia de evaluare cere solicitantului clarificări atunci când evaluatorul consideră că o informaţie lipseşte sau nu este suficient de clară. Se poate solicita un singur set de clarificări pentru etapa de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii.

Apelul a fost deschis în perioada 25 februarie 2020 - 25 iunie 2020 și are alocat un buget de 30 milioane euro, alocarea financiară fiind de maximum 300.000 euro/proiect mic și maximum 1.000.000 euro/proiect mare. În cadrul apelului au fost depuse 205 de cereri de finanțare.

Sursa: MFE
Vizualizări: 271