Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

150 de milioane de euro pentru livrarea de produse medicale esențiale

Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență, Uniunea Europeană oferă ajutor financiar în valoare totală de 150 milioane euro unui număr de 18 state membre și Regatului Unit pentru a acoperi cheltuielile legate de livrarea în Europa de produse medicale esențiale. Prin intermediul acestui instrument, UE a finanțat, în perioada aprilie-septembrie 2020, livrarea de mărfuri vitale precum echipamente de protecție personală, medicamente și echipamente medicale.

Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență se pot transporta echipamente medicale, personal medical și pacienți.

Cele 150 de milioane EUR fac parte din suma de 220 de milioane EUR pusă la dispoziție în aprilie 2020 pentru a acoperi cheltuielile legate de:

  • livrarea de articole medicale acolo unde este cel mai mult nevoie de ele, prin finanțarea transporturilor de ajutoare și de articole de primă necesitate în statele membre ale UE;
  • transferul de pacienți între statele membre ale UE sau din statele membre în țările învecinate, în care serviciile de sănătate riscă să nu mai facă față situației și
  • transportul de personal medical și de echipe medicale mobile între statele membre ale UE și din UE din alte țări.
  • Instrumentul dedicat sprijinului de urgență face parte dintr-un program mai amplu de asistență oferită de UE, alături de mecanismul de protecție civilă, inclusiv rescEU, de procedurile comune de achiziții publice și de Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus, care vin în completarea eforturilor depuse de statele membre la nivel național.

Context

Aceste acțiuni fac parte din Instrumentul mai amplu dedicat sprijinului de urgență, activat la 16 aprilie 2020 și menit să consolideze eforturile statelor membre ale UE de a răspunde crizei generate de pandemia de coronavirus.

Bugetul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență este de 2,7 miliarde EUR. Acesta a fost conceput pentru a se răspunde nevoilor într-un mod strategic și coordonat la nivel european. Este componenta de finanțare a Foii europene de parcurs pentru ridicarea măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, contribuind la atenuarea consecințelor imediate ale pandemiei și anticipând nevoile legate de ieșirea din criză și de redresare.

Se bazează pe principiul solidarității și grupează eforturi și resurse pentru a răspunde rapid nevoilor strategice comune. Este un instrument european important de sprijinire a măsurilor de răspuns luate la nivel național și european pentru a face față actualei crize excepționale în materie de sănătate publică.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 84