Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Aproximativ 2 miliarde lei, fonduri europene, pentru Magistrala 5 a metroului bucureștean!

Începând de marți, 15 septembrie 2020, persoanele care călătoresc cu metroul pot utiliza Magistrala 5, care face legătura între stațiile Râul Doamnei și Eroilor.

Salut cu entuziasm inaugurarea Magistralei 5 de metrou, finanțată prin Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea totală a proiectului a fost de 3,2 miliarde lei, iar valoarea eligibilă a fost de 2,3 miliarde lei, din care fondurile europene reprezintă aproximativ 2 miliarde lei. Fondurile europene consistente pe care le avem la dispoziție permit dezvoltarea într-un ritm alert a infrastructurii din România”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

Început în 2011, proiectul de realizare a Magistralei 5 leagă zona de est de cea de vest a Bucureștiului și are o lungime de 7 km, 10 stații de metrou, un depou la Valea Ialomiței și o galerie de legătură.

Trenurile care vor circula pe Magistrala 5 vor putea atinge o viteză maximă de 80 km/h și vor contribui la reducerea timpului de călătorie al bucureștenilor. 64.000 de călători vor merge în fiecare zi folosind metroul pe magistrala M5.

Sursa: MFE

Vizualizări: 59