Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Administrația Fondului Cultural Național a lansat sesiunea de finanțare I/2021, destinată proiectelor culturale

Ca răspuns la criza profundă a sectorului cultural provocată de pandemie, Administrația Fondului Cultural Național a lansat sesiunea de finanțare I/2021, destinată proiectelor culturale ce se vor derula între ianuarie și 15 noiembrie 2021.

În contextul impredictibilității generale cauzate de criza sanitară, Consiliul AFCN a decis ca lansarea apelului pentru programe multianuale să fie amânată pentru sesiunea a II-a, ce va fi lansată în martie 2021.

Pe baza resurselor existente, bugetul alocat acestei sesiuni este de 15,000,000 de lei și este distribuit pe 12 arii tematice: arte vizuale, teatru, muzică, dans, artă digitală și noile medii, educație prin cultură, intervenție culturală, patrimoniu cultural material, patrimoniu cultural imaterial, promovarea culturii scrise, proiecte cu caracter repetitiv, rezidențe de creație.

În urma consultării online cu operatorii culturali, organizată în luna august, Consiliul AFCN a decis menținerea a cinci priorități pe fiecare arie de finanțare și sprijinirea adaptării proiectelor artistice la noile condiții de prezentare și difuzare, atât prin punerea în aplicare a măsurilor de siguranță sanitară prevăzute de lege, cât și prin încurajarea producerii şi difuzării activităților/evenimentelor artistice prin intermediul platformelor digitale diverse.

Aplicația online va fi deschisă pentru perioada 01 – 30.09.2020. Ofertele culturale pot fi completate în formularul online începând cu 1 septembrie ora 10:00. Termenul limită pentru înscrierea proiectelor și programelor culturale este 30.09.2020, ora 17:00.

Pentru mai multe detalii puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări.

Sursa: AFCN 

Vizualizări: 1077